Deţinuţii, la mânăstire
Douăsprezece
persoane private de libertate aflate în regim deschis şi semideschis au mers
astăzi
la Mănăstirea
Icoana , din localitatea Crasna, judeţul Gorj, pentru a vizita
acest locaş de cult. Acestea au aprins lumânări şi au participat la slujba
religioasă oficiată în mănăstire.
Activitatea
a fost organizată de către Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială şi
face parte din acţiunile educative pe care preotul capelan al unităţii şi
educatorii le întreprind pentru dezvoltarea sentimentelor şi credinţelor
religioase ale persoanelor private de libertate. De asemenea, prin această
acţiune s-a urmărit exersarea în comunitate a unor deprinderi de conduită
civilizată, necesare consolidării atitudinilor prosociale ale persoanelor
private de libertate. Acestea au fost selectate dintre persoanele private de
libertate care participă în mod frecvent la slujbele religioase la capela
unităţii.
Biroul de presă
Vizualizări: 106
Distribuie Trimite pe WhatsApp