Dina, suspendat din funcţie. Atribuţiile, preluate de Floriana Luca

Ion Dina, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Gorj, este cercetat disciplinar de către conducerea Companiei Naţionale de Drumuri din cauza unor declaraţii apărute în presă la sfârşitul lunii februarie. Deşi are contractul de muncă suspendat pe perioadă nedeterminată, Dina spune că nu va contesta decizia superiorilor săi. Atribuţiile sale au fost delegate Florianei Luca, în ciuda faptului că aceasta se află în concediu medical de câteva zile.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a suspendat contractul de muncă al şefului Secţiei de Drumuri Naţionale Gorj pe perioadă nedeterminată. Ion Dina este cercetat disciplinar pe motivul că a făcut declaraţii presei care au adus prejudicii de imagine companiei. Pe perioada cercetărilor, Dina nu îşi va primi salariul. “Începând cu data de 21 martie, Ion Dina are contractul de muncă suspendat din cauza unor declaraţii apărute în presă, în data de 28 februarie, pe site-ul ziare.com. Cel mai probabil, acestea vizau modernizarea Drumului Naţional 66 Rovinari-Bumbeşti Jiu. Este o măsură prea dură să laşi o persoană fără bani pe o perioadă nedeterminată de timp, în condiţiile în care Ion Dina lucrează de peste 30 de ani în Sistemul Drumuri Naţionale şi nu a greşit niciodată”, a declarat Victor Banţa, inspector guvernamental. Atribuţiile şefului Secţiei de Drumuri Naţionale Gorj au fost delegate Florianei Luca, în ciuda faptului că aceasta se află în concediu medical încă de la începutul acestei săptămâni. “Atribuţiile lui Ion Dina au fost delegate Florianei Luca, inginer de profesie, care la data respectivă se afla în concediu medical”, a mai precizat Victor Banţa.

Nu contestă decizia superiorilor

Victor Banţa îl sfătuieşte pe Dina să conteste actele administrative prin care i se suspendă contractul de muncă. “În cazul deciziei de suspendare a contractului de muncă a lui Ion Dina este vorba despre două acte administrative: unul semnat de directorul Secţiei Regionale de <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Craiova şi altul semnat de conducerea companiei de la Bucureşti. Domnul Dina poate face plângere prealabilă la şefii celor două instituţii prin care să conteste actele administrative, iar în cazul în care răspunsul comunicat în 30 de zile nu îi este favorabil poate cere suspendarea actului administrativ în instanţă”, a menţionat Banţa. Ion Dina a precizat că nu va contesta decizia superiorilor, abţinându-se de la orice altă declaraţie. “Nu voi contesta actul administrativ şi nu comentez în nici un fel decizia de suspendare a contractului de muncă”, a spus Ion Dina.

Vizualizări: 275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: