Director UCB, preşedinte al Partidului Ecologist la Gorj

Marian Vintilescu, director de patrimoniu în cadrul Universității "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu, a fost desemnat președinte al Organizației Județene din Gorj a Partidului Ecologist Român. Partidul există de ani buni la Gorj, însă în ultimii ani nu a mai avut activitate, iar acum a fost practic reactivat. Mai mult decât atât, formaţiunea politică de la Gorj va lansa joi, 14 aprilie, candidatul PE la primăria Târgu Jiu. La eveniment va participa și vicepreședintele partidului la nivel naţional, Cristian Diaconescu.

Reporter: Aţi fost desemnat preşedinte al Partidului Ecologist Român la filiala Gorj? Dacă da, cine v-a recomandat pentru această poziție?
Marian Vintilescu: Da, m-am apucat de politică. Am fost numit președintele Partidului Ecologist la Gorj. Cam de o lună m-au numit pe mine, prin vicepreşedintele partidului pe țară, domnul Diaconescu. Am mai făcut politică, la nivel local, numai pe Târgu Jiu. Am fost în PNL la început și după aceea în PDL. Vom avea sediul organizației în complexul meşteşugăresc din zona cinematografului Victoria.

Rep.: De ce aţi ales Partidul Ecologist?
M.V.: E un partid de centrul dreapta. Eu întotdeauna am activat mai spre dreapta, nu spre stânga eşichierului politic şi vrem să facem o altfel de politică. Vrem să conştientizăm cumva şi tinerii să iasă în politică. E un partid care, chiar dacă nu are foarte multe procente, la ora actuală în Europa e cotat undeva între 7-8-9% şi e reprezentativ. Pentru noi, pentru judeţ, poate fi reprezentativ la un moment dat.

Rep.: Se poate face politică ecologică?
M.V.: Eu zic că da. Asta încercăm. Ar suna bine, chiar ecologizarea clasei politice. Se poate face cu o deschidere mai largă către marea masă. Să evităm minciuna, să evităm lăudăroșenia, să evităm a promite în campanie și a nu face. Noi nu promitem nimic, noi doar încercăm.

Rep.: Veți prezenta candidatul la primăria Târgu Jiu. Despre cine este vorba?
M.V.: Lansăm miercuri, la Muzeul Județean, candidatul la primăria Târgu Jiu. Atunci îl vom prezenta. Vrem să fie o surpriză. O supriză plăcută. O să vină și vicepreședintele de la nivel național, Cristi Daconescu. Candidații pe localități îi lansăm săptămâna viitoare. Încă mai suntem în discuții. Nu știu dacă vom avea în fiecare localitate. Încercăm. Avem undeva la 25 de organizații locale făcute la ora actuală.

Vizualizări: 672

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: