Doar un sfert dintre asiguraţi şi-au activat cardurile de sănătate

Serviciile medicale suportate de Casa de Asigurări vor fi condiţionate de prezentarea cardului de sănătate începând cu data de 1 mai. Cu toate acestea, gorjenii nu se grăbesc să le activeze. „La nivelul judeţului au fost distribuite aproximativ 245.000 de carduri de sănătate, însă doar 56.500 dintre ele au fost activate. Sperăm că în cele două luni, cât mai sunt până la devenirea obligatorie, majoritatea beneficiarilor să le activeze. În momentul de faţă, toţi medicii de familie dispun de cititoare de carduri”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele CAS Gorj. La ora actuală se distribuie o nouă tranşă de carduri. Este vorba despre 12.000 de carduri care au ajuns în Gorj în urmă cu două săptămâni. „Credem că se va finaliza această distribuire până la sfârşitul săptămânii viitoare. Din prima tranşă au rămas nedistribuite aproximativ 6000 de carduri, însă sperăm să mai distribuim din ele prin intermediul medicilor de familie. Până acum am dat la medicii de familie circa 1300 de carduri”, a mai precizat Daniel Bondoc.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: