Doi funcţionari gorjeni, urmăriţi penal

Ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor, cu avizul procurorului, au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal privind doi funcţionari ai unei primării din judeţul Gorj, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Prejudiciul estimat în urma probatoriului administrat  până în prezent, depăşeşte suma de 880.000 lei.

Din cercetările efectuate a rezultat că în lunile decembrie 2007 şi martie 2008, primarul localităţii şi contabilul  primăriei, în cadrul derulării unui contract de „canalizare menajeră”, au acceptat la plată situaţii de lucrări întocmite de către administratorul societăţi comerciale şi vizate de dirigintele de şantier, deşi materialele au fost aprovizionate la preţuri mai mari decât cele prevăzute în devizul ofertă şi contract

De asemenea, în aceleaşi condiţii, în lunile iunie şi august 2008, persoanele cercetate au acceptat la plată situaţii de lucrări ce nu au fost prevăzute în proiectul tehnic şi devizul ofertă, fără notă de renunţare şi notă de comandă suplimentară.

Din probatoriul administrat până în prezent, a rezultat că prejudiciul creat bugetului local prin aceste activităţi, depăşeşte suma de 888.000 lei.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare acestora, dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet competente cu propuneri legale.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: