Doi jucători de la ACS Viitorul, la reunirea Academica Clinceni

Formația ilfoveană Academica Clineni s-a reunit luni, iar printre jucătorii prezenţi la primul antrenament al lui Ilie Poenaru s-au numărat şi doi jucători care au evoluat sezonul trecut la ACS Viitorul Târgu Jiu. Este vorba de Andrei Sin, care încă nu a semnat, şi de Marius Cioiu,  care este deja sub contract cu ilfovenii.

La reunirea celor de la Academica au participat mulți jucători, majoritatea sub contract, printre care și noua achiziție Marius Cioiu de la ACS Viitorul Târgu Jiu. Tot de la aceeaşi echipă a fost prezent la reunire şi Andrei Sin care a precizat că nu a semnat încă un contract dar o va face în următoarele zile. „Îmi doresc mult să-i ajut pe cei de la Clinceni să repete performanța din sezonul trecut. Las totul în urmă, Dinamo va rămâne mereu în sufletul meu, a fost o experiență benefică. Sper ca față de perioada de la Dinamo să fiu mai liniștit”, a declarat Andrei Sin pentru ProSport, precizând că va semna zilele viitoare contractul cu Academica Clinceni: „Nu am semnat încă, dar o voi face curând. Mai sunt niște mici detalii de adăugat în contract, cu siguranță nu vor fi probleme. Sper ca la Dinamo să fie un investitor serios, puternic. Mai am ceva de recuperat de la Dinamo, dar nu e o datorie mare”.

Gruparea ilfoveană. care are ca obiectiv sezonul viitor tot accederea în playoff, a achiziționat până acum doi fotbaliști: Floriano Vanzo (Poli Iași) și Marius Cioiu (ACS Viitorul Târgu Jiu). Pentru Academica Clinceni urmează un program de pregătire la baza proprie timp de două săptămâni. Apoi, din data de 28 iunie – 9 iulie, se va sta în cantonament la Bansko, în Bulgaria. În weekendul 17-18 iulie este programată prima etapă a noului sezon de Liga I.

Vizualizări: 584

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: