Două noi terenuri sintetice pentru cetățenii din Mătăsari

Tinerii din Mătăsari sunt mai motivați ca niciodată să facă sport. Autoritățile locale au demarat în această perioadă lucrările de amenajare a două noi terenuri sintetice în zona blocurilor din comună. Acestea vor putea fi utilizate de către cetățeni deoarece lucrările sunt aproape de finalizare. Astfel, la nivelul comunei vor funcționa patru terenuri de sport sintetice.

Cele două noi terenuri de sport sintetice sunt realizate de primăria și Consiliul Local Mătăsari, cu fonduri de la bugetul local. Ambele sunt amenajate în zona blocurilor, pe amplasamentul vechilor terenuri de sport cu bitum. "Avem două terenuri de sport care au fost făcute în urmă cu 5-6 ani și am decis să le modernizăm. Punem gazon sintetic. Sunt închise cu plasă de sârmă. Unul va fi pretabil pentru fotbal iar celălalt pentru handbal, tenis, baschet. Cel de fotbal este amplasat în zona blocurilor F5, F6 iar celălalt în zona blocului A35. Vrem în acest fel să-i atragem pe tineri cât mai mult spre sport", a declarat Irinel Rasoveanu, inspector în cadrul primăriei comunei Mătăsari.

Lucrările au început de câteva zile. Sunt două firme care se ocupă de aplicarea gazonului sintetic. Autoritățile spun că lucrările vor fi încheiate în câteva zile dar totul depinde de starea vremii. Gazonul a fost aplicat, urmează să fie realizate marcajele. La nivelul comunei Mătăsari mai funcționează un teren sintetic în zona blocurilor și un altul în satul Brădet.

  

Galerie foto


Vizualizări: 694

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: