Dreptate pentru „golani”! Anchetă finalizată, în sfârșit, pentru Mineriada din 13 iunie 1990

Dacă după victoria lui Marcel Romanescu în alegerile de la Târgu Jiu liberalii au apreciat că, în sfârșit orașul nostru trăiește și el „momentul 1989”, procurorii militari care au anchetat cea mai sângeroasă mineriadă de după Revoluție au avut și ei nevoie de aproape trei decenii pentru a întocmi un rechizitoriu. Nume grele din politica postrevoluționară au fost trimise în judecată, în frunte cu fostul președinte Ion Iliescu.

Fostul preşedinte este considerat responsabil pentru că în 13 iunie 1990 în Capitală au fost aduși mineri din Valea Jiului și Gorj pentru a stopa protestele antiguvernamentale din Piața Universității, declarată la acel moment „Prima Zonă Liberă de Neocomunism” din țară. Evenimentele respective au estompat valul de simpatie pe care lumea civilizată îl avea pentru România după Revoluția din 1989, acesta fiind momentul considerat cel care a „omorât” democrația românească pentru câțiva ani.

Anunțul anchetatorilor cu privire la finalizarea cercetărilor a fost făcut chiar marți, pe 13 iunie, la împlinirea a 27 de ani de la acele evenimente sângeroase. Fostul prim-ministru Petre Roman, fostul lider sindical Miron Cozma, fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, dar și alți foști membri ai Guvernului postrevoluționar și ofițeri cu rang superior din Ministerul de Interne, sunt inculpați în acest dosar, toți fiind acuzați de infracțiuni contra umanității.

Acuzaţiile

Cercetările procurorilor militari confirmă pentru prima dată ceea ce toată lumea știa încă din 1990, și anume că minerii au fost aduși cu un scop precis în Capitală, lucru care se regăsește și în rechizitoriul înaintat instanței de judecată. Venirea ortacilor s-a produs pe 14 iunie, pe 13 muncitorii de la fosta Întreprindere de Mașini Grele București fiind cei care i-au luat la bătaie pe protestatari și generând haos în capitală.

 „Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume.

Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă „rebeliune de tip legionar”. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, ,,elemente extremiste, reacționare”, fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind «golani»”, au comunicat anchetatorii.

Galerie foto


Vizualizări: 683

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: