Echipament sportiv pentru o școală din Gorj

Școala Gimnazială “Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu a primit o sponsorizare de 9.000 de lei pentru îmbunătățirea bazei materiale a sălii de sport. Sprijiul a venit de la Decathlon, în cadrul parteneriatului “Sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”.

Elevii vor putea susține activități sportive de calitate, desfășurând orele de educatie fizică și sport în cele mai bune condiții și cu echipament adecvat.

“După cum bine știm, sănătatea fizică, psihică și creșterea calității vieții sunt punctele forte ale misiunii educației fizice și sportului. Este lăudabil efortul depus de conducerea unității în identificarea de surse de finanțare publică sau privată în vederea achiziționării de produse și echipamente sportive necesare pentru buna desfășurare a actului educativ”, a declarat profesorul de educație fizică, Bucă Cătălin.

În urma acestei acțiuni, peste 500 de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale “Voievod Litovoi” își vor desfășura activitatea sportivă în cele mai bune condiții. ,,Am sponsorizat în dorința de a ajuta la buna desfășurare a activităților de educație fizică și pentru că sportul reprezintă ,,un drept fundamental al tuturor” și singurul mod prin care poți fi cu adevarat sănătos”, a transmis Alin Cărăgui, director Decathlon Tg-Jiu.

Premierea va avea loc joi, 18 februarie, ora 10.00, la sediul Școlii Gimnaziale “Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu.

Vizualizări: 1,505

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: