Electra şi Hidroenergetica vor avea management privat

Cele două mari companii din sectorul energetic, pe care Guvernul vrea să le înfiinţeze până la 30 iunie, vor avea începând de anul viitor un management privat, care să nu fie afectat de schimbările politice, a declarat marţi într-o conferinţă de presă ministrul economiei, Adriean Videanu.

"În ceea ce priveşte privatizarea managementului celor două companii, pot spune că nu am renunţat la această idee. Privatizarea managementului, în diverse ocazii, s-a dovedit un beneficiu major în dezvoltarea unei companii. Managementul trebuie să fie privatizat pe termen de 10 - 15 ani, astfel încât societăţile să nu fie afectate de schimbările din mediul politic", a declarat ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu.

Acesta a precizat totodată că o parte din activele Electra şi Hidroenergetica vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) la începutul anului 2011. "După înfiinţarea celor două mari companii din sectorul energetic, când vom avea un istoric al acestora de şase luni, vrem să listăm şi aceste două companii pe BVB", a adăugat Videanu.

Electra SA ar urma să fie formată din complexurile energetic Turceni, Rovinari şi Craiova, Nuclearelectrica, SH Râmnicu Vâlcea, SH Sibiu, SH Târgu Jiu, sucursale (fără personalitate juridică) din structura Hidroelectrica, filiala Hidroserv Râmnicu Vâlcea, din structura Hidroelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO).

Hidroenergetica va fi alcătuită din Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucureşti, sucursale din structura Termoelectrica (S.E. Paroşeni şi Termoserv Paroşeni), sucursale din structura Hidroelectrica (SH Bistriţa, SH Buzău, SH Cluj, SH Curtea de Argeş, SH Haţeg, SH Porţile de Fier, SH Oradea, SH Sebeş şi SH Slatina), filiale ale Hidroelectrica (Hidroserv Bistriţa, Hidroserv Slatina, Hidroserv Porţile de Fier, Hidroserv Curtea de Argeş, Hidroserv Sebeş, Hidroserv Haţeg şi Hidroserv Cluj), parte din Compania Naţională a Huilei după restructurare.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: