Elevii din Costeşti vor începe şcoala într-un depozit

Elevii din satul Costești al comunei Aninoasa nu mai au nicio speranță că vor învăța într-o școală modernă sau măcar cu un minim de confort. După ce primarul din localitate a stabilit că unitatea de învățământ se poate prăbuși oricând peste elevi din cauza vechimii, acesta le-a improvizat câteva săli de clasă în depozitul de combustibil al școlii. A solicitat anul trecut fonduri pentru construirea unei unități noi, însă a primit o sumă foarte mică de bani care i-a ajuns numai pentru proiect, iar de atunci numai promisiuni. Cel mai probabil în noul an școlar elevii vor învăța tot în depozit.

Situația elevilor din satul Costești al comunei Aninoasa este în continuare ignorată de reprezentanții județului, dar și de mai-marii din educație. Anul trecut primarul din localitate a tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul la care sunt expuși elevii.

Pentru că unitatea de învățământ a beneficiat de un depozit de combustibil construit de fostul primar, aici au fost improvizate două săli de clase până când școala va fi construită din temelii. A trecut un an de atunci și nu s-a făcut nimic, iar elevii din Costești încep noul an școlar tot în depozit nu într-o școală modernă așa cum au sperat. „Situația la Școala din Costești este aceeași ca anul trecut. Pentru că este din lemn și foarte vechi, a putrezit și oricând exista pericolul să cadă pe elevi.  Pentru că fostul primar în loc să facă școala a făcut un depozit pentru combustibilul de la centrală, am amenajat acolo două săli de clasă. Spațiul este foarte mic, se lucrează în două schimburi dar măcar au căldură și este o locație sigură. Sunt 57 de elevi la grădiniță și în clasele primare. Și anul acesta cel mai probabil vor învăța tot în depozit”, a declarat Ilie Petroi, primarul comunei Aninoasa.

A primit doar promisiuni pentru o școală nouă

Edilul din comuna Aninoasa a încercat să facă tot ce i-a stat în putere pentru a dărâma fosta școala și a face una nouă, însă nu a reușit mai nimic. A primit multe promisiuni și o sumă de bani de care nu s-a putut folosi în totalitate ci doar pentru un proiect la nouă școală. „Nu am primit niciun ban de anul trecut. Am fost și la Ministerul Educației, dar fără niciun rezultat. Am făcut anchete și am stabilit că oricând clădirea se poate prăbuși, am cerut finanțare pentru a o dărâma și o să facem una nouă. Ni s-a alocat suma de 50.000 de lei pentru reabilitare dar nouă ne trebuia pentru investiții. Am cheltuit doar o parte din bani ca să facem proiectul la școală, iar restul banilor au fost împărțiți în județ. Am primit multe promisiuni. Acum am discutat și cu parlamentarii din zonă, am fost și la Prefectură și la Consiliul Județean și sper să se rezolve ceva.@, a mai precizat Ilie Petroi.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: