Energia dă golgeterul Ligii Naționale !

Energia e o adevarată fabrică de golgeteri! Dacă în sezoanele trecute gorjenii se mândreau cu Gabriel Florea, acum e rândul lui Apolzan să iasă la rampă. Scăpat de concurența cu sârbul Vukas, Apolzan s-a dezlănțuit. A înscris de 76 de ori în prima parte a sezonului și ocupă primul loc în clasamentul marcatorilor din Liga Națională.

Apolzan a avut de la cine să înveţe. Florea a ieşit golgeterul României sezonul trecut şi a fost transferat de vicecampioana Odorhei.

Darius, goleadorul cu ochelari

Cu Florea şi Apolzan pe extreme, Energia marca pe bandă rulantă. Apolzan a rămas acum singur să ducă greul dar îi iese de minune. În primele 11 etape a înscris de 76 de ori. E pe primul loc, la egalitate cu băcăuanul Ghiţă. Interesant e că în viața de zi cu zi, Bănel, așa cum e el poreclit de colegi, poartă ochelari. Ei bine pe teren a demonstrat că nu are nevoie de ajutorul acestora pentru a găsi drumul spre porțile adverse. ”Se pare că extremele sunt pe val, aici la Tg Jiu. Eu încerc doar să-mi fac treaba, să-mi ajut colegii și să fim acolo sus unde ne e locul. Când băieții îți fac culoare e ușor să marchezi. Sper că mi-am făcut datoria. La începutul campionatului nu aveam ca obiectiv să ies golgeter dar văzând că merge treaba am zis de ce nu-”, spune Apolzan. Pe locul 8 în clasamentul golgeterilor, Energia îl mai are și pe Asoltanei, jucătorul venit de la Minaur Baia Mare reușind să înscrie de 61 de ori până acum.

Vrea iar în Europa !

Apolzan a prins gustul cupelor europene după cele 2 aventuri cu Energia. La prima din ele n-a prins prea multe minute. Porto i-a eliminat repede pe gorjeni din Cupa EHF. Sezonul acesta însă, oamenii lui Andrieș au trecut deja de italienii de la Noci și se vor bate pentru un loc în sferturile Cupei Cupelor cu Benfica. Apolzan are așteptări mari de la retur. ”Obiectivul nostru e să terminăm în primele 5 și să ne calificăm într-o cupă europeană. Să vedem ce-o fi și cu Benfica, o să fie greu dar sperăm să trecem și de turul acesta. Cred că sunt apropiați ca valoare de Porto. Sper să obținem calificarea din primul meci, pe teren propriu. În campionat cred că am fost o surpriză plăcută și sper s-o ținem tot așa. De la noul an îmi doresc să fie unul bun, să ajung golgeterul țării dacă se poate și să rămânem acolo sus, pe locul 4,3,5 cât o fi”, mai spune extrema dreaptă a Energiei.

76 - de goluri a marcat Apolzan, adică aproape un sfert din totalul reușitelor Energiei (328).

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: