Etapă fără surprize la judeţ

În peisajul fotbalului mioritic judeţean s-a mai scurs o etapă. Cea cu numărul 11, ceea ce înseamnă că pauza de iarnă e aproape. Cu două etape înaintea finalului de tur, Gilortul Cărbuneşti pare de neoprit. După ce anul trecut a pierdut lupta cu Ştiinţa Turceni, Gilortul e decisă anul acesta să devină campioană la judeţ. Despre o eventuală promovare nu putem vorbi acum, cei de la Cărbuneşti nefiind siguri dacă vor avea parte de fondurile necesare pentru un astfel de obiectiv. Până atunci, din 11 meciuri, trupa antrenată de Sorin Găman a câştigat 10. Singurul pas greşit a venit în runda trecută, 2-2 la Mătăsari, dar acum Gilortul a revenit pe calea cea bună. S-a impus clar cu 5-0 în faţa celor de la Ştiinţa Hurezani şi îşi menţine avansul de 6 puncte în faţa revelaţiei Parângul Sadu. Cea din urmă a câştigat şi mai clar în ultima rundă, 7-0 cu Ştiinţa Turceni II. Şi următoarele clasate, Ţicleni, Cruşeţ şi Băleşti s-au impus fără emoţii aşa că putem vorbi de o etapă lipsită de surprize. În partea de jos a clasamentului, Stejari şi Stoina au remizat în meci direct în timp ce Tismana şi Padeş au pierdut clar. Clasamentul nu poartă însă prea mare relevanţă în ceea ce priveşte retrogradarea deoarece aşa cum am văzut şi la finele sezonului trecut, vor rămâne în Liga IV toate echipele care au forţa financiară să participe la competiţie.

Rezultate Liga IV, etapa 11:

Petrofac Ţicleni – Pandurii Padeş 3-0, Parângul Sadu – Ştiinţa Turceni II    7-0, Gilortul Cărbuneşti – Ştiinţa Hurezani 5-0, Internaţional Băleşti – Viitorul Negomir 3-1, Energetica Tismana – Unirea Cruşeţ 1-5, AS Stejari – Petrolul Stoina 0-0, Vulturii Fărcăşeşti – Minerul II Mătăsari 1-1

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: