Euro Măgar

Deseori îl invidiez pe Ion Iliescu. Încă din anii '90 îl invidiez când mă gândesc câte a făcut acest om fără a fi ulterior judecat și condamnat. Mă gândesc ce-ar fi fost să fi făcut eu toate lucrurile alea sau măcar unele similare, ceva jafuri de bănci sau alte ilegalități chiar mai ușoare, dar care să-mi placă. Un alt motiv pentru care îl invidiez pe Ion Iliescu este acela că am impresia că a atins vârsta la care îți poți permite să fii nesimțit în public fără să te temi de consecințe. La 84 de ani poți să spui orice. O dată că, orice enormitate ai spune, lumea va da vina pe faptul că ești un bătrân ramolit care nu mai gândește corect. Și-a doua oară pentru că, chiar dacă e să suferi vreo măsură punitivă, ce mai contează? Ești ca și mort. Îți dă mâna să fii tăios. Nu-ți mai bați capul cu ce crede lumea sau cu ce e politically correct. Tu ești politica, tu ești viața. Tu dai sentințe.

La cele 84 primăveri ale sale dintre care prea puține ca aia de la Praga, Ion Iliescu a glăsuit astfel: „O asemenea răzmeriţă stopează eforturile de comunicare şi dialog. E o ţară mare, cu probleme pe care le-am avut şi încă le mai avem şi noi. Noi am trecut prin asemenea timpuri, dar am trecut peste ele. […] Vă amintiţi ce atmosfera era. Piaţa Universităţii risca să se transforme într-un ferment al unei mişcări anarhice sau am avut venirea minerilor veniţi să protesteze împotriva promotorilor Pieţei Universităţii. Noi am ales calea dialogului. După alegeri am avut câteva momente fierbinţi de asemenea”

Incredibil, nu? Incredibil cum acest boșorog criminal îndrăznește chiar să aducă vorba despre mineri sau despre Piața Universității. Probabil Ion Iliescu nu e la curent cu inventarea YouTube-ului și a internetului. Probabil el nu știe că și un copil de 12 ani îl poate vedea chiar acum, cu un singur click, mulțumindu-le minerilor pe care tot el îi chemase să facă ordine. ”Calea dialogului”, zice. Dialogul cu bâta-n gură și respectiv în cap s-a lăsat cu pierderi de vieți, atunci. Așa cum schimbarea comunistului cu neocomuniștii, în decembrie '89, a răpit, în mare parte tot din cauza lui Iliescu, viețile unor nevinovați. Acum, Ion Iliescu ar mai omorî ceva. I se vede în ochii ăia sticloși de proletar care iubește revoluția doar când e cum o descrie Marx. Limba lui de lemn șuieră a șarpe când vorbește despre anarhiștii din piață. Din păcate pentru Iliescu, noi am avut doar mineri. Din păcate pentru ucraineni, ei au lunetiști. Ține-l-ar Dumnezeu în viață pe Iliescu până când va mulțumi lunetiștilor din Euro Maidan că au restabilit ordinea în piață. Abia atunci îl vom putea omorî cu pietre.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: