Europa şi apoi adio?

Cel mai în vogă pandur rămâne Nistor. Mijlocaşul convocat şi de Piţurcă pentru amicalul de diseară cu Trinidad Tobago are şanse mari să plece de la Pandurii în această vară. Mai ales că intră şi în ultimul an de contract şi nu dă semne că ar vrea să-şi prelungească şederea. Condescu încearcă să-l convingă pe Nistor să stea măcar pentru aventura europeană cu promisiunea că va fi lăsat apoi să plece. Cum gorjenii au şanse destul de mici să prindă chiar şi play-off-ul, traseul european ar fi gata la mijlocul lunii august. Asta înseamnă că ar rămâne suficient timp ca Nistor să se transfere. „Singurele oferte pe care le avem sunt pentru Nistor şi Vlad. În perioada 5-10 iunie plec cu Pustai la Malaga să vedem ce putem lua de acolo, dar asta fără să-i dăm acum pe cei doi. Nistor e totuşi la vârsta la care trebuie să se afirme. Noi nu-i frângem aripile la vârsta asta”, spune Condescu care lasă de înţeles că-i va da drumul lui Nistor la finalul aventurii în Europa League. „Nistor este un jucător foarte căutat, sunt câteva oferte, dar trebuie să păstrez confidenţialitatea. El a discutat cu domnul Condescu şi a cerut înţelegere în cazul în care cluburile se pun de acord să-l ajute să obţină un contract mai bun pentru cariera şi familia lui. El intră acum în ultimul an de contract cu Pandurii şi şi-a făcut datoria acolo”, spune şi impresarul jucătorului, Lucian Marinescu.

„Eu ştiu doar că vor să facă o colaborare cu Malaga, dar nu ştiu dacă este un interes real pentru Nistor sau dacă cei de la Malaga doar îl urmăresc. Sunt oferte şi din Liga 1, ar putea să fie CFR-ul, ar putea fi alte echipe.”           Lucian Marinescu, impresar

Vizualizări: 222

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: