Fabrica de brichetare, pe lista de investiţii la CEO şi anul acesta

Complexul Energetic Oltenia a bugetat, pentru acest an, investiţii de 870 milioane de lei, au declarat reprezentanţii companiei pentru presa centrală. Banii vor fi folosiţi pentru proiecte de reducere a influenţei costurilor cu certificatele de emisii poluante, dar şi pentru construirea unei staţii de brichetare a cărbunelui. Surprinzător, această ultimă investiţie fusese dată ca finalizată. În ziarul companiei se anunţa că staţia de brichetare va fi pusă în funcţiune în martie 2015. Însă abia acum încep să obţină avizele necesare. „Vom construi o staţie de brichetare a cărbunelui din zona Motru, care are putere calorică foarte mare, în scopul obţinerii de certificate verzi şi creării unor alternative pentru vânzarea de cărbune şi pentru noi locuri de muncă", potrivit datelor companiei, citate de Mediafax. CEO a realizat în 2014 o cifră de afaceri de 2,6 miliarde de lei, iar pentru acest an a prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli afaceri de 2,8 miliarde de lei, în creştere cu 7,6%. Totodată, CEO estimează că în acest an va produce 14 TWh de electricitate, în creştere cu 5,2% comparativ cu nivelul de 13,3 TWh înregistrat în anul 2014. Producţia de cărbune a companiei este prognozată să crească cu 14,8%, de la 21,5 milioane tone la 24,7 milioane tone, deşi 3.000 de oameni părăsesc societatea. (M.M.)

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: