Falsificatorii de carduri, pericol social doar în Spania

Cei nouă tineri reţinuţi marţi de procurorii DIICOT pentru implicarea într-o reţea de falsificare a cardurilor bancare au fost lăsaţi în libertate miercuri noaptea, printr-o decizie luată de o instanţă a Tribunalului Gorj. Decizia magistratului i-a surprins mai ales pe colegii săi implicaţi în derularea anchetei, o anchetă pentru care s-au cheltuit sume mari de la bugetul de stat şi a cărei finalitate, deocamdată, este doar aceea că suspecţii sunt liberi.

Judecătorul de caz a fost Gheorghe Gârcu, preşedinte al secţiei penale din cadrul Tribunalului Gorj, şi el fost procuror în trecut. Acesta a decis ca membrii reţelei băgate marţi după gratii să nu părăsească localităţile de domiciliu în următoarele 29 de zile, doi din cei 9 suspecţi fiind liberi ca pasărea cerului, pentru ei nefiind luată nici măcar o asemenea restricţie. Cei şapte tineri reţinuţi de mascaţi şi puşi acum în libertate sunt Gheorghe Horaţiu-Cătălin, Totu Cristea, Radu Constantin-Daniel, Grigorescu Ionuţ-Alin, Ţecu Ionuţ-Florin, Axinte Robert-Andy şi Raichel Puiu. Pentru aceştia domiciliul va fi "puşcăria" în următoarele 29 de zile, pentru alţi doi membri ai grupării, respectiv, Ţecu Victor Marian şi Dudoiu Elvis Cristian nefiind impusă niciun fel de restricţie, aceştia nefiind considerat pericol public. Aceştia au între 20 şi 35 de ani, iar mila judecătorului au obţinut-o nu "iertându-i" cardul, ci spunându-i că au familii, copii, soţii gravide, etc. Doar procurorii DIICOT au amintit că, spre exemplu, Grigorescu şi Dudoiu au făcut puşcărie prin Polonia şi Spania, pentru ultimul nefiind impusă la Târgu Jiu nici măcar restricţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

DIICOT: Cred ca probatoriul era suficient

Decizia Tribunalului Gorj poate fi atacată cu recurs de către procurorii DIICOT, procurorii folosindu-se ieri de posibilitatea respectivă de a-i readuce pe suspecţi după gratii. Curtea de Apel Craiova va lua o decizie în acest sens, procurorii DIICOT de la Gorj rămânând cu un gust amar după pronunţarea sentinţei. Munca lor de 9 luni s-a dus pe apa sâmbetei, în ciuda faptului că din locuinţele suspecţilor au fost ridicate marţi guri false de bancomat, nenumărate carduri false, aparatură folosită la clonarea cardurilor, într-una din locuinţe fiind găsit şi un pistol.

„Decizia este una nelegala şi netemeinică. Cred ca probatoriul era suficient pentru luarea măsurii şi chiar mai mult decât suficient, pentru că la fiecare s-au găsit corpuri delicte, sume de bani şi alte materiale probatorii suficiente pentru luarea măsurii. Şi luarea măsurii se impunea pentru că unii dintre ei au mai fost arestaţi în străinătate, iar aici au fost monitorizaţi şi au executat de mai multe ori extrageri frauduloase cu cardul. Noi nu i-am luat atunci pentru că noi am vrut să luăm toată reţeaua şi doar un singur om. Nu ştiu ce a avut judecătorul în vedere. O să ne comunice acuma pentru că facem recurs”, Vasile Popescu şef DIICOT Gorj

Tinerii reţinuţi în cursul zilei de marţi şi eliberaţi miercuri noaptea sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de aderare şi constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, accesul fără drept la un sistem informatic, punerea la dispoziţie fără drept a dispozitivelor informatice şi cauzarea unui prejudiciu patrimonial prin modificarea de date informatice. Ancheta respectivă este coordonată de un procuror din cadrul Biroului Teritorial Gorj al DIICOT întrucât, la începutul anului, posesorul unui card din Târgu Jiu a reclamat la Poliţie că i-au dispărut banii din cont.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: