Foștii șefi de la Petrila au ajuns după gratii

Cei trei foști directori de la Exploatarea Minieră Petrila, din Valea Jiului, condamnați de instanțele din Gorj la închisoare cu executare, sunt de la sfârșitul săptămânii trecute în spatele gratiilor. Vinerea trecută aceștia au fost încarcerați în baza mandatelor de arestare preventivă emise de Judecătoria Târgu Jiu, cea care a fost instanță de fond într-un proces care a durat câțiva ani și care a ajuns acum la final.

Curtea de Apel Craiova a menținut pedepsele stabilite, prin apel, la Tribunalul Gorj, în urmă cu un an, și în baza hotărârii respective magistrații Judecătoriei au emis mandatele de arestare pentru foștii directori Aurelian Necula, Gheorghe Roșu și Dan Ștefan Ungur. Aceștia au fost găsiți vinovați de moartea a 13 mineri și rănirea altor 12 în cele două explozii produse pe 15 noiembrie 2008 la mina Petrila. Cei trei au fost duși vineri în arestul IPJ Hunedoara, iar de sâmbătă sunt în penitenciar, pentru a-și ispăși pedepsele cuprinse între 4 și 6 ani și jumătate.

Ei au fost condamnați și la plata unor daune uriașe, de ordinul miliardelor de lei vechi, bani pe care trebuie să îi achite către rudele și urmașii celor morți sau răniți în cele două explozii. Condamnarea celor trei s-a produs la Târgu Jiu în condițiile în care aceștia au cerut strămutarea dosarului de la Judecătoria Petroșani, unde au crezut că procesul nu va putea fi judecat în mod obiectiv și imparțial. Verdictul instanței de fond a fost menținut aproape în integralitate la Tribunal și mai apoi la Curtea de Apel Craiova, sentința din acest dosar putând fi un semnal pentru alți foști șefi de mină din Valea Jiului, judecați la Petroșani, pentru alte explozii produse după cele din noiembrie 2008.

De asemenea, foști șefi ai Uzinei Mecanice Sadu sunt judecați și ei la Judecătoria Târgu Jiu pentru moartea a două angajate într-o explozie produsă la uzină pe 11 februarie 2011, sentința din cazul Petrila putând arăta cam în ce zonă se situează pedepsele pentru astfel de acuzații.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: