Fotografii cu biserici gorjeneşti, expuse la Veneţia

Fotografii cu bisericile de lemn, monument istoric, din judeţul Gorj vor putea fi văzute chiar şi la Veneţia. După ce au fost expuse la Muzeul Judeţean Gorj şi la Centrul Cultural din Padova, fotografiile vor ajunge şi la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.  Fotografiile au fost realizate în cadrul unui proiect iniţiat de fundaţia „Cuvântul care zideşte“, cu sprijinul Mitropoliei Olteniei, al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Gorj. Tot în cadrul acestui proiect a fost realizat şi un album cu aceste fotografii. Expoziţia de fotografie a bisericilor din Gorj va fi deschisă publicului veneţian până pe 3 februarie. În judeţul nostru sunt înregistrate un număr de 116 biserici de lemn înscrise în Lista Monumentelor Istorice. Alarmant este faptul că aceste biserici sunt în stare de degradare însă chiar şi aşa, fotografiile încă mai păstrează motive din arhitectura bisericilor de lemn din Gorj care premerg sensurile moderne ale sculpturii lui Constantin Brâncuşi, născut pe aceste meleaguri.

La vernisajul expoziţiei publicul veneţian va putea fi vizionat şi un film documentar pe această temă tradus în limba italiană special pentru acest eveniment.

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: