FRF prezintă cifre spectaculoase din fotbal în 2020

Federaţia Română de Fotbal a dat publicităţii o statistică a fotbalului din ţară în acest an expunând numărul mare de sportivi angrenaţi în competiţii ca argument al reluării acestora. În România sunt peste 700.000 de practicanți de fotbal, iar dintre aceștia peste 300.000 reprezintă jucători legitimați sau participanți constanți într-o competiție fotbalistică.

FRF a făcut o statistică a celor care practică fotbalul în România  încercând să explice de ce acest fenomen a devenit atât de important. „Trăim cu dorul emoției provocate de fotbal, fiecare dintre noi, jucători, conducători, antrenori, practicanți sau suporteri. Fotbalul românesc, la fel ca și cel international, traversează o perioadă dificilă, toate competitiile sunt întrerupte, iar criza afectează toate părțile implicate”, a scris FRF pe site-ul oficial. Iată ce spune FRF că înseamnă fotbalul românesc la nivel național în 2020: „Avem peste 700.000 de practicanți ai celui mai popular sport, jucători profesioniști, amatori sau români pentru care fotbalul este alegerea pentru a face mișcare și a se distra şi peste 300.000 dintre cei care practică fotbalul o fac într-un mod organizat, adică sunt jucători legitimați sau participanți constanți într-o competiție fotbalistică. Fotbalul este un fenomen important și parcursul său influențează societatea românească, la fel cum parcursul întregii societăți este fundamental pentru performanța sportivă. Fotbalul se va întoarce! E datoria noastră să îl prețuim și mai mult atunci când ne vom putea bucura din nou de el! Ne e dor de fotbal într-o perioadă în care jucăm cel mai important meci, cel al solidarității”.

Federația Română de Fotbal administrează peste 50 de competiții de seniori, juniori, fotbal feminin, futsal și fotbal de bază (grassroots), plus cele regionale, organizate de cele 42 de Asociații Județene de Fotbal.

Fotbalul clasic masculin pe teren mare nu mai este singurul mod de a juca fotbal, în ultimii ani apărând numeroase cluburi de fotbal feminin şi dezvoltându-se mai ales minifotbalul. În prezent, toate competițiile fotbalistice pe teritoriul României sunt întrerupte și toate acțiunile echipelor naționale, până în luna iunie inclusiv, au fost amânate sau anulate.

Vizualizări: 639

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: