Furt fără vinovaţi la Serviciul de Ambulanţă Gorj

Raportul Corpului de control din Ministerul Sănătăţii, care a verificat la începutul lunii mai activitatea ambulanţei din ultimii ani, a ajuns la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj. Lipsa celor aproximativ 20 de tone de motorină, care a cauzat un prejudiciu de peste un miliard de lei vechi, a fost una dintre neregulile depistate de cei de la minister, care au solicitat să fie luate măsuri cu cei vinovaţi. Conducerea ambulanţei încercă acum să-i găsească pe cei care au cauzat acest prejudiciu.

La începutului lunii mai, Corpul de control din Ministerul Sănătăţii  a venit la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj să verifice activitatea din ultimii ani. După două luni de aşteptare, a ajuns raportul de la Ministerul Sănătăţii. Pe lângă deficienţele organizatorice găsite, Corpul de control a depistat şi lipsa a aproximativ 20 de tone de motorină. „Am primit raportul de la minister. Au fost găsite o serie de deficienţe organizatorice şi pe lângă acestea cele 20 de tone de motorină care lipsesc. Aceasta din urmă este o mare problemă pentru că trebuie să recuperăm prejudiciul creat instituţiei”, spune Marian Niculescu, manager interimar SJA Gorj.

Se caută vinovaţii

Lipsa combustibilului a fost înregistrată pe şapte ambulanţe şi a fost creat un prejudiciu de peste un miliard de lei vechi. Acum Marian Niculescu încearcă să depisteze persoanele vinovate şi să ia măsuri, adică să recupereze banii. „Am început acum să verificăm aceste maşini, pentru că nu au lucrat aceiaşi oamenii pe ele, echipajele s-au tot schimbat. Trebuie să vedem dacă şoferii sunt vinovaţi sau alte persoane. După ce stabilim aceste lucruri, vom lua măsurile impuse de minister, adică de a recupera banii”, declară Niculescu.

Rămâne de văzut dacă se fac vinovaţi numai şoferii sau şi cei care verificau foile de parcurs şi consumul de combustibil.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: