Gârjoabă: Şefii CEO vor să mă odihnească

Corneliu Gârjoabă, preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Complexul Energetic Oltenia, este unul din miile de angajaţi puşi pe liber de companie. Într-un interviu acordat la Radio Infinit, Gârjoabă s-a declarat convins că va fi reangajat prin decizie judecătorească, pentru că legea nu permite concedierea liderilor de sindicat. Gârjoabă a mai fost concediat în trecut, a stat luni bune acasă, apoi a fost reangajat şi a primit salariile din urmă.

Reporter: Mai sunteţi pe lista celor concediaţi sau aţi fost scos?

Corneliu Gârjoabă: Nu m-au scos. Spre surprinderea mea mai sunt pe listă, am fost menţinut. Domnii de la CEO vor să mă odihnească vreo opt luni, după care sunt convins că voi fi reangajat prin decizie judecătorească, aşa cum s-a mai întâmplat. Am primit decizia de concediere, probabil voi depune dosarul la şomaj şi am 30 de zile la dispoziţie să-i acţionez în instanţă.

Reporter: Păreţi foarte optimist că veţi avea câştig de cauză...

C.G.: Sunt optimist, că m-au dat afară ilegal. Articolul 62 litera G din Codul Muncii interzice clar concedierea persoanelor cu funcţii de conducere în sindicate, ori eu sunt chiar preşedintele sindicatului. Şi eu când am fost director am dat trei persoane afară în aceleaşi condiţii şi m-au câştigat în instanţă, aşa că nu-mi fac probleme. Le-am făcut adresă scrisă, de la sindicatul meu erau 13 pe listă, dar 12 au scăpat şi am rămas numai eu. Îi câştig 100%.

Reporter: Sindicatul îşi va continua activitatea?

C.G.: Sigur că da, probabil voi delega atribuţiile preşedintelui executiv până îmi rezolv problemele, o să vedem. Sindicatul va continua să îi reprezinte pe salariaţi. Eu am ştiut că Ciurel va atenta la locul meu de muncă şi la cele ale familiei, aşa că mi-am luat toate măsurile.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: