Golea: Suma acordată de CEO pentru sport trebuie negociată cu sindicatele

Marin Golea, reprezentant al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), acționar al CS Pandurii Târgu Jiu, consideră că CE Oltenia ar trebui să acorde mai puțini bani comparativ cu anii trecuți pentru sponsorizarea sportului gorjean. Dacă va fi reluată finanțarea de către complex, Golea spune că sumele ar trebui negociate cu sindicatele. Acesta a criticat și atitudinea președintelui de la Pandurii, Narcis Răducan. "Președintele clubului a procedat greșit când a venit în fața acționarilor să solicite sume de bani", a spus acesta. 

Reporter: Ar trebui ca societatea CE Oltenia să refinanțeze sportul gorjean?

Marin Golea: Întrebarea este delicată. Lucrurile sunt prezentate un pic eronat. Niciodată ministrul, cel puțin la întâlnirile cu noi, nu a spus, nici pentru o perioadă scurtă, că nu este de acord cu finanțarea. Ea s-a făcut și în acest an. În prima lună s-au dat în jur de 860.000. S-a stopat pentru că suntem într-un plin proces de restructurare. Nu se poate retrage așa în timpul campionatului, dintr-o dată, să spună așa, nu dăm bani la sport. Au fost în această perioadă discuții pe revenirea sau reașezarea bine pe piață a companiei să avem bani în companie și, în limita posibilităților, să găsească soluții pentru a sprijini și activitatea sportivă, dar nu la dimensiunea la care s-a făcut în anii anteriori. Este exclus. În momentul în care ai program de restructurare, dacă se va pune în practică, pleacă oameni acasă, cu acele salarii. Efortul financiar este foarte mare nu se pot face în același timp plăți în funcție de cum dorește un președinte de club.

Rep.: Cam cât ar însemna finanțarea pentru sport din banii CE Oltenia?

M.G.: La pretențiile cluburilor, așa cum s-au angajat președinții de cluburi să facă această activitate sportivă și cu performanță cum doresc dumnealor, suma este destul de importantă. Ea trebuie discutată, negociată și cu sindicatele, cu factorii responsabili dacă în continuare pot să facă acest efort financiar. Nu se poate! Suma a fost mare, vă spune Golea, foarte mare, care s-a dat la sport, într-o perioadă în care la negocieri se spunea că nu se dă niciun ban și ulterior s-au făcut plăți pentru cluburi. Pentru a evita speculațiile și discuțiile trebuie controlat. Sunt acționar, dau niște bani, mie îmi aduci să vedem unde se duc. Nu au făcut asta cei de la Clubul Sportiv sau poate au făcut-o în perioada asta. Au fost discuții de acest gen și am mai spus-o, președintele clubului a procedat greșit când a venit în fața acționarilor să solicite sume de bani.

Rep.: De ce spuneți asta?

M.G.: Nu are acea diplomație care este necesară. Și nu înțelege situația prin care trece complexul.

Vizualizări: 644

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: