Revin asupra scandalului din sănătate provocat de cearta publică dintre preşedintele Băsescu şi doctorul Arafat numai pentru că după plecarea celui din urmă din minister, unde ocupa funcţia de subsecretar de stat, au năvălit pe ecranele televizoarelor toţi cei care ar fi trebuit să fie prezenţi înainte de a se întâmpla acest lucru. Mă refer aici la preşedintele Casei naţionale de Sănătate, Duţă, şi la Vlădescu, fost preşedinte al casei şi consilierul pe probleme de sănătate de la Cotroceni. Amândoi s-au străduit să explice publicului larg că de fapt Arafat este cam într-o dungă, că i s-a pus pata, că n-a vrut să discute sub nici o formă despre introducerea suplimentară a sistemului privat în asistenţa de urgenţă şi că acesta este un egoist ce vrea să păstreze monopolul statului pe acest domeniu ca să nu-şi pericliteze poziţia şi prestigiul câştigate, este drept, cu multă muncă. Amândoi m-au convins că sunt la baza furiei declanşate de preşedinte prin şoşotelile strecurate la ureche şi care mai mult ca sigur nu au fost corecte. Din explicaţiile lor am dedus că introducerea accesului la sistemul de urgenţă a operatorilor privaţi are la bază o presupusă economie la bugetul de sănătate care s-ar cifra la circa 100 de milioane de euro, plata a 1000 de salvări care se regăsesc în planul de achiziţii pe patru ani al ministerului de resort. Ei spun că aceste salvări ar putea să nu mai fie achiziţionate cu bani publici pentru că ar veni operatorul privat cu ele şi ar face aceeaşi treabă ca şi operatorul de stat, care este SMURD-ul. Ca să-ţi faci asemenea calcule ar trebui să şti precis că în piaţă există deja un operator sau mai mulţi care sunt dispuşi să facă pe cheltuiala lor asemenea investiţie şi probabil că le-au şi achiziţionat deja, şi care aşteaptă la cotitură să treacă legea ca să intre cu ele în sistem. Dacă este adevărat, că toată lumea, şi privatul şi publicul, va răspunde solicitărilor de la celebrul 112 funcţie de distanţa de evenimentul anunţat sunt sigur că cele mai multe solicitări vor fi onorate de serviciul privat pentru simplu motiv că el este capabil să-şi deschidă câte un centru mic de ambulanţe în fiecare cartier în aşa fel încât să acopere tot oraşul pentru că nu-mi închipui că operatorul privat va intra în zonele colinare sau de munte unde este câte o casă la <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />5 km. Dacă lucrurile vor sta aşa, atunci cele mai multe decontări se vor face firesc pentru operatorul privat care în 2-3 ani de zile va înghiţi sistemul public ce va rămâne doar cu ceva simbolic, ca să nu se zică că a dispărut complet. În acest caz, Arafat ar avea dreptate şi motive suficiente să creadă că se va distruge Serviciul public de urgenţă chiar dacă el nu va fi suprimat. Faptul că preşedintele casei de asigurări garantează că banii pentru decontarea privaţilor nu vor proveni din aceeaşi sursă este puţin credibil atâta timp cât în proiectul de lege nu se specifică acest lucru, aşa cum nu se specifică multe altele lăsate pe seama legislaţiei secundare. O astfel de lege, de interes naţional şi strategic nu trebuia pusă în dezbatere decât alături de legislaţia secundară pentru ca tot omul să înţeleagă ceva. Faptul că iniţiatorii s-au grăbit a generat tot felul de confuzii şi interpretări iar explicaţiile oficialilor  cum că va urma ceva după adoptarea acestei legi nu conving pe nimeni.