Grădiniță de șapte miliarde, părăsită de copii

Au grădiniță de șapte miliarde lei vechi, dar nu pot învăța în ea. Situația se întâlnește în satul Fântânele din comuna Urdari, unde nu există o femeie de serviciu care să facă focul în centrală dimineața. Din această cauză cei 50 de preșcolari care au îndurat mai bine de o lună frigul din grădinița dată în folosință în acest an, au fost mutați în două săli de clasă de la școala generală. Primarul Mihai Calotă din Urdari a solicitat de mai multe ori ajutorul Inspectoratului Școlar Județean Gorj pentru deblocarea unui post, însă nu a primit niciun răspuns.

După ce au tremurat o lună în grădinița nou-nouță, așteptând să vină cineva să le facă focul în centrală, cei 50 de preșcolari de la Grădinița din Fântânele, din comuna Urdari, au fost mutați la Școala Generală, care se află la o distanță de un kilometru. ”Problema deblocării unui post de femeie de serviciu nu s-a rezolvat. Copiii au fost mutați înapoi în sălile de clasă ale Școlii Generale din Fântânele pentru că nu are cine să facă focul la grădiniță. Am fost de nenumărate ori la Inspectoratul Școlar Județean Gorj pentru a solicita deblocarea unui post de femeie de serviciu care să vină de dimineață și să facă focul în centrală. Avem nevoie de cineva care să aibă cursuri de fochist, dar lucrurile acestea nu depind de mine, ci de cei de la Inspectorat, care trebuie să ceară deblocarea postului la Ministerul Educației”, spune Mihai Calotă, primarul comunei Urdari. Acesta susține că această situație îl depășește. ”Această problemă mă depășește. Este responsabilitatea ISJ Gorj. Eu aș putea să pun pe cineva de la ajutor social să se ocupe de această problemă, dar nu am încredere în ei. În acest an s-au înscris la grădiniță 50 de copii, fiind formate astfel două grupe”, mai explică primarul Mihai Calotă.

IGNORAT

Reprezentanții IȘJ Gorj spun că cererea primarului din Urdari nu a fost încă trimisă la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, dar urmează să fie analizată cât de curând. ”În cest caz trebuie făcute o serie de formalități. Luni o să analizăm situația și o să întocmim documentația necesară pentru deblocarea postului”, spune Justin Paralescu, inspectorul școlar general al IȘJ Gorj.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: