Graure va pierde lupta cu sindicatele

Acţiunea în instanţă declanşată de directorul CE Turceni, Octavian Graure, împotriva sindicatelor este o mişcare managerială bună, însă moartă din faşă. Domnul Graure s-a acoperit, nu de glorie, ci de acte, însă aproape sigur justiţia va spune că nu are dreptate, crede avocatul Gheorghe Pecingină. Tot Pecingină dă exemplul unor angajaţi ai companiei care au mers la instanţă nemulţumiţi de faptul că sindicaliştii primesc bani degeaba.

Decizia administraţiei Complexului Energetic Turceni de a face o acţiune în instanţă în încercarea de a întrerupe acordarea cotei din buget sindicatelor este considerată o mişcare managerială bună, însă sortită eşecului. În cadrul conferinţei Eurojobs, avocatul Gheorghe Pecingină a declarat că este aproape sigur că instanţa va spune că directorul Graure trebuie să dea bani sindicatelor şi în 2012. ”Este o mişcare managerială bună din partea domnului Graure dar sortită eşecului, pentru că acest drept este prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă. E în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv. Deci, şi pe anul 2012 vor plăti. Domnul Graure s-a acoperit, nu de glorie, ci de acte, a încercat, rămâne să vedem ce va spune justiţia, dar în proporţie de 90% va spune că Graure nu are dreptate”, crede Pecingină.

A pus sindicaliştii pe drumuri

Chiar dacă acţiunea nu va avea succes, directorul Octavian Graure a dat un semnal şi a reuşit să facă să tresare câţiva sindicalişti. Unii dintre ei au făcut zilele acestea naveta la Turceni. Surse din cadrul entităţii energetice susţin că s-a ajuns chiar la ameninţări, însă, nimeni nu spune nimic oficial în acest sens. ”Important e că a dat un semnal. Că încearcă. Şi aţi văzut câte personaje au ajuns pe la Turceni, pentru stoparea acţiunii”, a spus Pecingină, referindu-se cel mai probabil la vizita făcută vineri de liderul Marin Condescu.

Sindicatele primesc banii degeaba

Că oamenii sunt nemulţumiţi de felul în care sunt reprezentanţi de sindicate, o demonstrează şi faptul că 23 de foşti angajaţi ai complexurilor au acţionat în instanţă sindicatele tocmai pentru că sindicaliştii, deşi au beneficiat de bani pentru a urmări buna desfăşurare a contractului colectiv de muncă nu au făcut acest lucru. Pecingină a exemplificat cu faptul că foştii angajaţi ai complexului au hotărâri definitive date de instanţă, însă acţionează în judecată sindicatele cu intenţia de a demonstra lipsa de moralitate a sindicaliştilor care, deşi primesc bani pentru negocierea şi urmărirea contractului colectiv, nu fac acest lucru. ”Dar pentru a arăta cât de bine s-au ocupat sindicatele de acolo de negocierea Contractului Colectiv de Muncă, 23 de foşti angajaţi care au câştigat şi au hotărâri definitive în instanţă vor să-i dea în judecată pe sindicalişti tocmai pentru că nu au urmărit buna desfăşurare a contractului şi pentru a demonstra lipsa de moralitate. Adică, cer aceşti bani, dar ei nu fac nimic... mă rog, ştim cu toţii ce fac cu ei.”, a conchis Pecingină.

PROCESE ŞI LA CE ROVINARI

De asemenea, Pecingină a mai precizat că au fost depuse în instanţă şi 65 de acţiuni prin care angajaţii dau în judecată Complexul Energetic Rovinari. Oamenii sunt revoltaţi pentru că entitatea energetică nu le-a plătit sporurile. Angajaţii reclamă administraţia pentru că nu le-au fost plătite sporurile de 100% prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă pentru orele lucrate sâmbăta şi duminica. A fost înaintată acţiunea în instanţă, în acest moment fiind în faza expertizelor contabile.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: