Această rubrică nu e dedicată recomandărilor de film, dar uneori apar filme atât de importante încât ele trebuie menționate și în textele de opinie. Să vezi Gravity pentru prima oară (la cinematograful cu cel mai mare ecran din orașul în care locuiți, dacă se poate, dar merită să faceți și o excursie în altă localitate, ca să vă asigurați de condiții optime) este o experiență mistică, comparabilă, poate, cu ceea ce au simțit oamenii din 1994 în timp ce vedeau premiera la Pulp Fiction sau, de ce nu, ăia din 1968 care tocmai asistau la fabuloasa scenă de deschidere a Odiseei Spațiale. Gravity este mai mult decât un film, tocmai de aceea merită să fie într-un spațiu editorial mai important decât colțișorul dedicat culturii. Realizările sale tehnice și științifice sunt pe cât de riguroase, pe atât de poetice, iar perfecțiunea imaginii care ar merita Oscarurile din următorii cinci ani te transpune din sala de cinema undeva pe orbita Pământului, într-o lume fără sus și jos unde imponderabilitatea face imposibilă manipularea satisfăcătoare a floricelelor de porumb.

Nici cei mai cârcotași dintre tocilarii la fizică nu vor putea găsi erori în explicațiile științifice ale filmului, care este o simfonie a ciocnirilor și a inerției, a atracției gravitaționale și a plutirii. Filmul ar trebui pus pe repeat la orele de fizică din licee, în loc de lecțiile alea plicticoase. Nu ți se spune cum funcționează gravitația sau cum poate un corp să cadă la loc pe Pământ, în loc să-i dea rotocoale cuminți, dar ți se arată, și ți se arată într-un mod atât de frumos încât nu vei uita niciodată. Nu sunt un fan al 3D-ului și chiar îi cântam prohodul recent, dar 3D-ul pare să fi fost făcut special pentru filmul ăsta, care în convenționalul 2D ar fi fost, practic, imposibil sau măcar nesatisfăcător.

De neuitat – acesta este sloganul cu care puteți să lăudați liniștiți noul film al spaniolului Alfonso Cuaron (care are deja cel puțin două alte capodopere la activ – Pan's Labyrinth și Children of Men). Poate acum vă întrebați ce caută acest text la rubrica asta, dar peste 30 de ani, când veți vorbi copiilor sau nepoților voștri despre cea mai minunată seară pe care ați petrecut-o vreodată la cinema, în tinerețe, se prea poate să-i povestiți de seara în care ați văzut Gravity.