Handbaliştii, la antrenamente de sărbători !

Handbaliștii Energiei n-au parte de clipe de respiro nici de sărbători! Andrieș i-a scos la antrenamente imediat după Crăciun și îi va ține în priză până la reluarea campionatului, pe 21 ianuarie. Enache și colegii săi au totuși 2 zile libere de Revelion. Îl vor petrece însa tot cu antrenorul și restul lotului.

Handbaliştii au fost tare grăbiţi să reia pregătirile. Nici n-au avut timp să se bucure de sarmale şi cozonac că Andrieş i-a şi scos la alergări.

De Revelion tot împreună !

Handbaliştii trag tare acum pentru că îi aşteaptă un retur infernal. Trebuie să-şi apere locul 4 din clasament şi să încerce să-i elimine şi pe cei de la Benfica Lisabona în Cupa Cupelor. Oamenii lui Andrieş vor merge la vizita medicală pe 10 ianuarie iar pe 13 şi 14 vor lua parte la un turneu amical la Timişoara. Mulţi dintre ei strâmbă din nas acum dar n-au ce face. În fiecare zi au câte 2 antrenamente în care ajung la 20 de kilometri alergaţi. Apolzan şi colegii au primit doar 2 zile libere de Revelion astfel că niciunul din ei nu şi-a făcut planuri speciale. ”Kilograme în plus nu au dar sunt puțin dezamăgiți că i-am chemat așa repede. Trebuie să înțeleagă totuși că e perioada scurtă și trebuie să ne pregătim foarte bine. De Revelion vom sărbători împreună, toată echipa. Dacă tot suntem aici, ne-am gândit că e bine să-l petrecem împreună. Astfel vom consolida și relațiile de prietenie dintre noi”, spune antrenorul Energiei, Liviu Andrieș.

3 – jucători nu se antrenează cu restul lotului. Păiuș e plecat cu echipa națională în Serbia, Asoltanei e accidentat și face alergări separate iar Șandru a călcat strâmb ieri și s-a ales cu glezna umflată

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: