Hidroelectrica în insolventă, 600 de disponibilizări la Hidroconstrucția Târgu Jiu

Veștile rele se țin lanț în urma declarării insolvenței Hidroelectrica. Asta pentru că aproape 600 de oameni din cadrul Hidroconstrucția, societatea prestatoare de servicii, vor rămâne fără locurile de muncă până în 2013. Societatea a trimis deja notificări la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj, prin care anunță că disponibilizările vor fi efectuate în etape.

Aproape 600 de persoane din cadrul Hidroconstrucția își vor pierde locul de muncă până în luna martie 2013. În acest sens au fost deja trimise notificări la AJOFM Gorj, urmând ca restructurările să aibă loc în etape, din august 2012 până în martie 2013. Angajații de la Hidroconstrucția, firmă prestatoare de servicii, sunt amenințați acum cu disponibilizările deoarece Hidroelectrica a intrat în insolvență. ”Hidroconstrucția ne-a notificat că începând cu luna august și până în martie 2013 vor disponibiliza un număr de 596 de persoane. Concedierea va avea loc în etape și motivul pentru care are loc această concediere este faptul că  Hidroelectrica este în insolvență și lucrările de la Hidroconstrucția sunt legate de această societate”, explică Ana Maria Niculescu, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Gorj. Cei de la AJOFM Gorj consideră că de această dată concedierile anunțate de Hidroconstrucția chiar se vor concretiza. ”Am vorbit cu reprezentanții societății și ni s-a spus că o să primim zilele acestea graficul cu etapele concedierii care vor avea loc. În fiecare an Hirdroconstrucția are un proiect de concediere colectivă pentru perioada de iarnă, în lunile noiembrie-martie ale fiecărui an, dar de data aceasta chiar se va concretiza această concediere”, mai menționează Ana Maria Niculescu. Hidroconstrucția are ca domeniu principal de activitate execuția lucrărilor de construcții hidroenergetice și hidrotehnice șa suprafață și în subteran. Reprezentanții acestei societăți nu au dorit să dea detalii despre aceste disponibilizări.

DECLARAŢIE

Pe de altă parte, directorul Hidroelectrica, Pantelie Raicu, a declarat că nu a auzit despre posibile restructurări în cadrul sucursalei Târgu Jiu a acestei societăți.

CONCEDIERI

Însă nu sunt singurele disponibilizări anunțate pentru luna august. ”Pentru luna august avem notificări privind concedierea colectivă de personal de la Petrom. Din Gorj vor fi afectate șase persoane care au domiciliul stabil în județ, restructurarea fiind la nivel național”, mai spune Ana Maria Niculescu.

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: