Impact dur cu Liga 3 pentru Gilortul Cărbuneşti

Campionii Gorjului din acest an au dat piept sâmbătă cu noul eşalon, impactul cu o divizie superioară fiind unul foarte dur. Gilortul Târgu Cărbuneşti a fost învinsă acasă de ACSO Filiaşi, scor 3-1 pentru oaspeţi.

Fără un antrenor pe care să se poată baza în noul sezon ,după ce s-au despărţit recent de tehnicianul cu care au promovat, Tavi Iordache, cei de la Gilortul nu emiteau mari pretenţii la acest meci susţinut în faţa unei echipe cu mulţi ani de experienţă în Liga 3. Oaspeţii de la Filiaşi au început mai bine jocul și au dominat până în minutul 20, când au reușit să și înscrie prin Ghigilicea. Bazându-se pe un public  numeros şi trecând peste tracul debutului, cărbuneştenii au echilibrat jocul și au egalat la finalul primei reprize prin golul lui Meliță, găsit nemarcat la bara a două de Almăjanu.

Echilibrul partidei s-a menținut până în minutul 68 când Ghighilicea a reușit dubla, imediat după ce Gilortul a rămas în inferioritate numerică. Oaspeții de la Filiaşi au rămas și ei în 10 oameni iar echipa gazdă a părut să preia inițiativa, dar pe contraatac tot oaspeţii au înscris prin Creţu. Echipa mai pragmatică și mai disciplinată tactic, dar şi mult mai experimentată a reuşit la final să se impună, Gilortul având totuşi multe momente în care s-a ridicat la nivelul adversarilor, dar experiența acestora şi-a spus cuvântul. „Poate că altfel ar fi arătat disputa dacă echipa noastră i-ar fi putut arunca în luptă pe Avramescu, Ion, Jianu și Oprișa”, s-au plâns cei de la Gilortul de indisponibilităţile din lot dar şi de faptul că antrenorul jucător Alexandru Avramescu a fost nevoit să stea pe bancă deşi în perioada de pregătire a jucat în meciurile amicale.

De remarcat  faptul că formația gorjeană a început partida cu cinci  juniori și pe parcursul actului secund a trimis în teren alți trei jucători U 20 precum şi numeroasa asistenţă de peste 300 de spectatori la un meci de Liga 3.

Gilortul Târgu Cărbunești – ACSO Filiași 1-3 (1-1)

Stadion: „Cristinel Răducan”, Spectatori: 300

Au marcat: Meliță (45’)/Ghighilicea (20’, 68’), Crețu (83’).

Gilortul: A. Paștiu – Buzurin, Dolcescu, Cocioabă, M. Paștiu (75’ Ancuța) – Cîrstoiu, Sorea – Almăjanu, Codin (67’ Dumitru), Bubuioc (67’ Gîlceavă) – Meliță (cpt.). Antrenor: Alexandru Avramescu.

ACSO Filiași: Medieanu – Ungur, Lupu, Vulpe, Almic – Kovari (57’ Crețu), Calu, Ștefan (61’ Baciu), Crușoveanu (cpt., 83’ Pătrașcu) – Armășelu (73’ Mirescu), Ghighilicea. Antrenor: Gheorghe Ciurea.

Cartonaș galben: Dolcescu. Cartonașe roșii: Cîrstoiu / Baciu, Ungur (toate din cumul de galbene).

Au arbitrat: Mădălin-Alexandru Dumitru (Pitești, AG) – la centru, Adrian Epure (Orlat, SB) și Adrian-Răzvan Drăgan (Sibiu, SB) asistenți. Observator de arbitri: Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin, MH), iar observator de joc: Călin-Marius Orbonaș (Ilia, HD).

Vizualizări: 1,115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: