În loc de pioşenie...

În loc să aşteptăm sfintele sărbători pascale în linişte şi curăţenie, ne-am pervertit într-atât încât aşteptăm cu nerăbdare să treacă repede pentru a vedea pe cine mai arestează DNA. Gura lumii dă ca sigură chemarea lui Vasile Blaga la sediul temutei instituţii, după ce Elena Udrea a declarat sus şi tare că finanţarea campaniilor electorale, indiferent de partid, s-a făcut şi se face ilegal. E drept că şi noi ştiam acest lucru, dar lucrurile erau atât de evidente şi de mult timp, încât le consideram normale. Codruţa Kovesi promite că va aresta tot ce trebuie şi cât trebuie, părând hotărâtă să-şi atribuie rolul de purificatoare a clasei politice. Clasa politică nu e încântată şi face tot ce poate pentru a-i înmuia avântul. Călin Popescu Tăriceanu şi-a asumat, neinspirat ca de obicei, rolul de tampon între politicieni şi procurori şi riscă să ni se arate tumefiat. El nu l-a apărat pe Şova, el s-a apărat pe sine, că nu se ştie niciodată când îţi iau procurorii măsurile la încheietura mâinilor...

Traian Băsescu pozează în dezmeticit şi, dezamăgit de instituţiile pe care 10 ani de zile s-a lăudat că le-a creat şi le-a întărit, a revenit la limbajul de marinar pensionar şi ne-a transmis de curând că România, statul independent, unitar etc., etc., e de fapt Românica, iar acţiunile instituţiilor de forţă nu au menirea de a susţine statul de drept, ci de al guantanamiza. Măi să fie! Sunt destui cei care cred că menţinerea în arest a pupilei sale nu are decât rolul de a-l provoca pe Băsescu. Păi, mai mult decât ne-a spus până acum, ce mai poate să ne spună? Poate să ne scuipe în direct şi la o oră de vârf, că tot are silă, iar de spus le-a spus pe toate.

Victor Ponta dă cu TVA-ul după noi şi ne ameninţă că o vom duce din ce în ce mai bine, chiar dacă a început să se simtă dogoarea focurilor din Ucraina. Numai Iohannis pare netulburat şi-şi vede de vacanţă împreună cu prima lui doamnă minijupistă. Cealaltă Românie, a celor mulţi, îşi vede de nevoi  şi se bucură dacă şi anul acesta va reuşi să pună  pe masă un ou roşu şi o bucăţică de friptură de miel. Tristeţea este că agoniseala asta ţine din ce în ce mai des loc de pioşenie, de curăţenie, de credinţă şi neîntinare.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: