Independentul Morega, cât pe ce să fie mafiotul poporului

Dan Ilie Morega a trecut pe la aproape toate partidele, astfel că acum, deşi independent, nu mai este dorit de nimeni. Surse politice susţin că Morega a încercat să se lipească de Partidul Poporului, dar nu a fost dorit de conducerea centrală. De supărare, Morega spune acum că PP-DD este un partid de mafioţi.

Când strugurii sunt prea sus pentru cineva, acesta spune ca sunt acrii. Aşa a făcut ieri deputatul Dan Ilie Morega. După ce a dat târcoale săptămâni in sir Partidului Poporului, văzând ca nu este dorit, Morega spune acum ca partidul lui Dan Diaconescu este unul de mafioţi. Morega a fost la un pas de a fi mafiot dacă luăm în seamă intenţia lui de a candida din partea PP-DD. „PP are organizaţie judeţeană dar organizaţiile locale sunt destul de slabe pentru că se fac schimbări des. Mai nou, cei de la centru vând organizaţiile la pachet. La Timiş, la Buzău… Nu este un partid al poporului, ci al Mafiei pentru că acest partid se vinde şi la stânga şi la dreapta. Nu credeţi în Partidul Poporului şi nu reprezintă interesele poporului. Nu vreau să aud în viaţa mea de asemenea partid“, a declarat Morega în conferinţă de presă.

Atac la Manţog

Deputatul nu a uitat de noul preşedinte al PP-DD, Mihai Prunariu, despre care a spus că este un „păpuşoi“, iar „păpuşarul“ este Marin Condescu.  

„Eu ştiam că este într-o luptă crâncenă cu Condescu, pe tema hotelului. Cred că a făcut fraternizare cu Condescu şi cred că ar putea pune laba pe hotel. El nu are chemare pentru politică. Ca om am o părere bună despre Mihai Prunariu dar ca politician mai puţin. El este păpuşoiul, păpuşarii sunt în spate, el va face cum trage de aţe păpuşarul. Păpuşarul Condescu, păpuşarul Manţog…“, a spus Morega.

În replică, Mihai Prunariu spune că nici Morega nu s-a născut politician. Cât despre faptul că ar fi un păpuşoi, nu un păpuşar, ori că partidul său este unul al mafioţilor liderul PP-DD nu vrea să comenteze, nu vrea să intre „într-o astfel  de bălăcăreală”.

„Deputat dedicat tuturor partidelor“

Şi pentru că unii au prea mult şi alţii deloc, deputatul Morega pare interesat şi de soarta democrat-liberalului Ionel Manţog. Acesta îl somează pe Manţog să se decidă: PP-DD, UNPR sau PDL. „Acum şi dl Manţog să se hotărască, ori ajută UNPR ori încurcă UNPR, ori ajută  PP-DD, ori ajută PDL. Cu curul în trei luntre… Să-şi aleagă în car, în căruţă sau în puţă. Alegi un partid şi mergi cu el“. În replică, Manţog aminteşte că Morega a fost pe la toate partidele

În politică am avut două opţiuni. Prima, să nu fac politică ceea ce s-a şi întâmplat până în 2005 şi apoi să mă înscriu în PDL. În acelaşi interval, 19990-<-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />2005, dl Morega a avut toate opţiunile posibile, mai puţin PP-DD pentru simplul fapt că până în 2011 nu se înfiinţase“, a spus Manţog. Acesta a spus că atunci când se va implica într-un proiect va anunţa. „Am afirmat că dacă va exista un proiect politic interesant, pentru care eu să fiu disponibil, mă voi implica şi voi anunţa public acest lucru“. Una peste alta, Manţog pare să fie deranjat de interesul politicienilor de a afla ce are de gând să facă şi-l altoieşte pe Morega. „Grija domnului Morega, ca şi a altora, privind integrarea mea politică şi comentarea bârfelor de la colţul străzii sunt sub standardul unui deputat independent serios, dedicat tuturor partidelor de-a lungul timpului“, a încheiat consilierul judeţean al PDL.    

MAMA OMIDA

Deşi în ultimii ani s-a dat drept adversar al USL, acum Morega spune că partidele lui Ponta şi Antonescu vor lua 80% din voturile gorjenilor. „Alegerile locale la Târgu Jiu vor fi câştigate clar de către USL. Peste 50 la sută. PD în jur de 20 la sută, PP 6-7 la sută, UNPR 5, 7 la sută. La Consiliul Judeţean şi cele două municipii câştigate de USL, va deţine între 50-53 de primării“. 

LUPTĂ

Morega a declarat ieri că va candida. Variantele: fie independent dacă legea va da mandatul celui care iasă primul pe colegiu, fie din partea unei alianţe sau partid. „Voi candida şi voi bate. N-am pierdut nicio luptă“.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: