Informare publică la Scoarţa pe tema BRUA

Societatea Transgaz, iniţiatorul proiectului BRUA, va desfășura un proces de inventariere a parcelelor de teren de pe raza comunei Scoarţa afectate de lucrările de introducere a reţelei transfrontaliere de transport a gazelor naturale. Procesul va începe din data de 20 august și va fi unul ce se va efectua gradual, înaintea ocupării efective a fiecărui teren.

Reprezentanţii Transgaz au anunţat că vor organiza o întâlnire publică de informare la Scoarţa, în data de 31 august, la sediul Consiliului Local, de la ora 9.30. Scopul întâlnirii este acela de informare a cetăţenilor cu privire la calendarul activităţii de inventariere, precum și de prezentare a planului privind exercitarea drepturilor de uz și servitute.

Gazoductul BRUA va avea 529 de kilometri pe teritoriul țării noastre, va traversa 79 de localități și circa 20.000 proprietăți private. Valoarea proiectului este de 478,6 milioane de euro.  Conducta va fi funcțională în 2020, când ExxonMobil și OMV Petrom vor începe extracția gazelor naturale din Marea Neagră. Gazoductul BRUA va lega Bulgaria, România, Ungaria și Austria, și face parte din strategia Uniunii Europene de asigurare a independenței energetice.

Vizualizări: 783

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: