Întâlnire a sindicatelor din minerit şi energie la Căciulata

Sindicaliştii din minerit şi energie, autorităţi locale, dar şi parlamentarii PDL participă în acest sfârşit de săptămână la o serie de întâlniri ce au loc la Căciulata. Subiecte de discuţie sunt bineînţeles compania Electra dar problemele provocate de stocurile mari ale SNLO. De asemenea, exploatările miniere Berbeşti şi Alunu vor fi subiecte de discuţie.

Simpozionul este organizat de Federaţia Naţională Mine Energie (FNME), condusă de Marin Condescu. Întâlnirile au început de ieri potrivit programului, având loc Colegiul Director al FNME.

Astăzi are loc un seminar care ţine mai multe ore, iar alte câteva ore va fi pusă în discuţie găsirea unei strategii pentru CET Govora, precum şi soluţionarea problemelor de la EC Alunu şi EC Berbeşti.

Este cunoscut faptul că aceste două exploatări au mari probleme judecând după săptămânile prelungite de şomaj tehnic.

„Vom avea o întâlnire separată cu primarul din Vâlcea, cu parlamentarii de acolo, cu cei care răspund de zonă. La ei este o problemă pentru cu stoc mare. Alunu are 82 de mii de tone, iar Berbeşti 55 de mii de tone“, a declarat Gheorghe Etăgan, secretarul general al USM Oltenia. Acesta a precizat că la întâlnire va participa şi directorul CE Craiova, Constantin Bălăşoiu, viitor şef al companiei Electra, dar şi şefii complexurilor Turceni şi Rovinari. „Vom avea Consiliul General al Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia şi domnul Bălăşoiu va prezenta Strategia energetică şi a producţiei de cărbune 2011 – 2020“. La întâlnire fusese invitat şi ministrul Economiei, Ion Ariton, însă acesta nu va fi prezent, o întrevedere fiind stabilită pentru săptămâna viitoare.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: