Am mai vorbit despre Klaus. Nici un om normal la cap nu crede că face ce face de capul lui. Dintre toţi preşedinţii României de după ’89, pare cel mai ”sfătuit”, mai mult şi decât Constantinescu. Dar, când nu te pricepi, nu e aşa rău nici să accepţi sfaturi. Depinde cine le dă. Propunerea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de premier este aproape sigur una venită din afară. Şi este un atac calculat şi suficient de dur asupra unei clase politice bolnave. Poate, cine ştie, primul pas înspre o ţară normală, ca afară.

Ca personaj, Cioloş este un tehnocrat lipsit de strălucire personală. Discret şi modest, scund, cu faţa ciupită de vărsat, zglăvoaca de păr era singura lui aparenţă rebelă.  Dar şi l-a tuns. Acum pare exact tocilarul timid care ştie că şcoala e singura lui şansă. Şi chiar a fost. Dacian Cioloş compensează din plin lipsa de charismă cu o seriozitate profesională extrem de neromânească. Nu e nici omul care să ardă etapele, nici acela care îşi atinge, conform unei legi a lui Murphy, propriul nivel de incompetenţă. Cioloş şi-a dublat urcuşul profesional de studiu intens, progresând şi la nivel personal şi intelectual în timp ce urca în funcţie. Ce mai tura vura, este omul ăla pe care am vrea să-l vedem mai des în România: excelent în ceea ce face, şi cu decenţa de a nu se băga în domenii la care nu se pricepe. Spre deosebire de foştii nu-ştiu-câţi (mulţi) premieri ai României, Dacian Cioloş nu este un politruc. Şi, în mod clar, nu este (în mod real) agreat de nici un partid actual.

Iar, pe sistemul ”duşmanul duşmanului meu e prietenul meu”, Cioloş trebuie să devină prietenul nostru. Al celor care au ieşit în piaţă cu speranţa că ne vor conduce, în fine, oameni care merită să ne conducă, nu unii care au lipit afişe. Trebuie să dispară urgent şi începând de acum lipitorii de afişe (cunosc unii personal, chiar originari din Gorj) care speră că să fii sclav în partid, cât eşti tânăr, îţi va asigura o bătrâneţe îndestulată la ciolan. ”Meritocraţie” ăsta e cuvântul care pe Cioloş îl reprezintă perfect. Şi care pe politicienii actuali îi reprezintă cel mai puţin. Să ne fie de bine!