Ion Bârcă ameninţă cu demisia din PDL Gorj

Primarul comunei Turburea, Ion Bârcă, nu îl acceptă pe Ion Ruşeţ şef al partidului nici în ruptul capului! Pe acest fond primarul a făcut o declaraţie neaşteptată cum că este dispus să îşi dea demisia dacă alegerile judeţene nu vor fi organizate mai repede. În momentul de faţă se preconizează că alegerile vor avea loc anul viitor în martie, adică peste jumătate de an. Primarul de la Turburea îşi argumentează decizia prin faptul că senatorul Ion Ruşeţ nu a mai fost văzut prin judeţ de la alegeri, iar acum se vrea preşedinte de partid. Bârcă cere ca alegerile sa fie organizate cat mai repede în speranţa că preşedintele impus de la centru nu va mai ocupa această funcţie. “În momentul de faţă în PD-L nu mai este democraţie. Avem un preşedinte impus de la centru, lucru care nu mi se pare corect, de aceea cred că este normal ca alegerile să aibă loc cât mai repede să ne alegem preşedintele. Eu nu accept oameni care nu au nicio legătură cu partidul”, a declarat primarul Ion Bârcă.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: