Ion Ciobea, cercetat penal pentru că s-a dat primar

Primarul comunei Muşeteşti, Ion Ciobea, este cercetat penal pentru fals în acte şi abuz în serviciu. Chiar dacă în 2008 Ciobea era viceprimar se purta ca şi cum era primarul comunei, astfel că acesta a semnat, în locul primarului, anularea unui proces verbal de punere în posesie a peste 3000 ha de pădure. Astfel, Obştea nu putea fi înfiinţată.

Ion Ciobea a fost dat în judecată în urmă cu doi ani de către preşedinţii celor două Obşti înfiinţate în comună, Ion Ghidarcea respectiv Dumitru Bărbuţ. Oamenii povestesc că şi vicele a fost preşedintele unei astfel de obşti şi a vândut masă lemnoasă la un preţ de nimic iar când a devenit viceprimar a  emis acte false pentru ca Obştea să fie desfiinţată pe motiv că amplasamentul nu este cel real. „A fost o bună perioadă de timp şi viceprimar şi preşedinte al Composesoratului, funcţii care sunt incompatibile. Atunci era totul bine din punctul lui de vedere, se tăiau şi se vindeau lemne legal, acum că nu mai poate să mai manevreze el cum vrea încercă să scape de noi, să pună oamenii lui la obşte care să facă ce spune el. A semnat în locul primarului pentru anularea titlului de punere în posesie şi refuză să elibereze titlu de proprietate deşi legea îi obligă“, spune Dumitru Bărbuţ, preşedinte de Obşte.

Ion Ciobea:  Se vând şi se taie lemne ilegal

Instanţa a dispus în urmă cu câteva zile începerea urmăririi penale pe numele primarului Ion Ciobea pentru săvârşirea mai multor infracţiuni „Urmare a plângerii formulate de către petent dosarul a ajuns pe rolul instanţei de judecată care a dispus  retrimiterea cauzei către parchet în vederea începerii urmăririi penale. De altfel la data de 20 ianuarie 2010 a fost confirmată începerea urmăririi penale de către procurorul care supraveghează activitatea  de cercetare pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor personale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Urmează ca poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor să continue cercetările“, precizează Daniel Tică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

Primarul Ion Ciobea susţine că este nevinovat ci că de fapt cei doi reclamanţi comit fapte ilegale „Cele două obşti au fost înfiinţate ilegal. Se vând şi se taie lemne fără niciun drept, e ilegal ce fac aceşti doi aşa-zişi  preşedinţi de obşte întrucât nu există titlu de proprietate şi nu putem să-l eliberăm atât timp cât cadastru nu ne primeşte documentele având litigii pe suprafaţa respectivă, duble validări iar oamenii nu ştiu care este pădurea lor“, spune Ion Ciobea, primarul comunei Muşeteşti

Hotărârile irevocabile, neimportante pentru autorităţi

Preşedinţii celor două Obşti au acţionat în instanţă Primăria şi au obţinut două hotărâri judecătoreşti irevocabile de eliberare a titlului de proprietate, însă de doi ani nimeni nu le-a pus în aplicare. Cu cât se întârzie mai mult cu executarea acestor hotărâri cu atât datoriile Primăriei către Obşte cresc întrucât instanţa a mai decis ca pentru refuzul de eliberare a titlului de proprietate primăria să plătească câte 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: