Istoria se scrie acum, dar cine e în spatele pixurilor?

Istoria are straniul obicei de a influența nepermis de mult moralitatea. Cu trecerea timpului, adevărurile deseori se distorsionează sau sunt prezentate trunchiat. Depinde extrem de mult de cine le consemnează, e adevărat. Uitați-vă în presa de astăzi și imaginați-vă că, dacă ziariștii au devenit atât de părtinitori și incapabili intelectual de egală măsură, istoricii nu prea au cum să fie altfel. Fie că ne place sau nu, până când roboții vor începe să ne scrie istoria, oamenii vor continua s-o altereze. Gândiți-vă, de exemplu, cum ar arăta lumea dacă Al Doilea Război Mondial ar fi fost câștigat de tabăra cealaltă. Am vorbi acum despre diavolul Stalin (care, între noi fie vorba, a produs masacre mai mari decât cele ale naziștilor) și, evident, acela american. Și nici nu vreau să mă gândesc unde ar fi acum Europa sub Germania (nu știu dacă nazistă, nimeni nu poate ști) sau unde-ar fi industria Japoniei și a nemților.

 

Cum se va scrie în cărțile de istorie de peste câteva sute de ani despre torida vară a lui 2012? Dacă le vor scrie Cristoiu și urmașii lui, probabil va fi consemnat Traian Băsescu cel Mare și Sfânt, cel care a integrat, vorba noastră în Kamikaze, România în Uniunea Europeană (Grecia din prezent), în NATO (marea alianță militară din care astăzi a mai rămas doar unitatea simbolică de tanchiști artizanali de la Deveselu) și în Asociația Internațională a Somelierilor (devenită, între timp, principalul cult religios de pe planeta noastră). Dacă, dimpotrivă, useliștii vor avea acces la redactarea hrisoavelor, cu siguranță vom vorbi despre Dan Voiculescu cel Groaznic de Bun, rebelul din umbră care a condus Revoluția stângii cu incredibil altruism, având răbdarea să conducă țara înspre Bine fără pretenția de a i se recunoaște vreun merit, cu excepția câtorva ode nepermis de timide care i s-au dedicat la actuala Televiziunea, pe atunci doar un post de rezistență între multe alte mizerii manipulatoare pe nume Antena 3. În fine, indiferent de cineva scrie manualul de istorie din anul 2500, despre insipidul Crin Antonescu nu va putea spune decât cam atât: Crin Antonescu a condus România într-o perioadă foarte grea, cu maxime de temperatură extrem de ridicate pentru acele luni ale anului: 40 de grade la umbră în anumite zile. În timpul domniei lui, FC Vaslui a pierdut calificarea în Champions League în fața echipei Fenerbahce din Istanbul (Turcia), după 1-1 la ei și 1-4 la Piatra Neamț.  

Ce va fi până la urmă rămâne să decidă destinul și urmașii noștri. Dar asta nu înseamnă să nu încercăm, pe cât posibil, să influențăm de pe acum istoria făcând noi înșine ceea ce considerăm că este bine, moral și corect.

 

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: