Judecat pentru subvenţii încasate ilegal de la APIA

Probleme judiciare pentru un gorjean din Godinești care s-a hotărât în 2012 să își dezvolte o afacere în domeniul apicol folosind subvenții de la stat acordate de APIA. Daniel Gheorghiță Ecobici a ajuns însă în situația de a fi anchetat de procurorii DNA pentru că, la fel ca alți gorjeni, a folosit acte false pentru a obține subvențiile. „La data 29 iunie 2012, inculpatul Ecobici Daniel Gheorghiță, în cadrul unei cereri de finanțare prin care a solicitat sprijin financiar pentru Măsura 112-Instalarea Tinerilor Fermieri, a folosit, în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, mai multe documente în care a atestat aspecte nereale, după cum urmează: - a lucrat timp de 4 ore zilnic în cadrul unei ferme, cu cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu, - a încheiat un contract în care se atesta nereal că a achiziționat 97 de stupi contra sumei de 19.400 lei. Ca urmare a acestei conduite infracționale, inculpatul a obținut, pe nedrept din bugetul Uniunii Europene suma de 9.600 euro, reprezentând prima tranșă din suma totală de 16.000 euro. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma 42.667 lei reprezentând subvenţii încasate necuvenit de inculpatul Ecobici Daniel Gheorghiță, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective”, a comunicat DNA.

Vizualizări: 496

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: