Judecătorul cu gardul ilegal, tot neamendat

Autorităţile statului şi-au dovedit toată neputinţa care era posibil de imaginat în cazul magistratului din Motru care a construit la marginea municipiului un gard considerat ilegal. Construcţia este ridicată pe raza comunei Cătunele, primarul Florinel Ţuilă spunând, cu tristeţe, că judecătorul Constantin Iacob nu a fost amendat nici până în prezent pentru că a ocupat trei metri din zona de protecţie a şoselei ce trece pe lângă gardul său.

Proprietarul construcţiei a refuzat toată vara să primească sancţiunea de 3000 de lei pe care Primăria Cătunele a încercat să i-o aplice, Ţuilă declarând ultima dată că va apela la colegii săi de la Motru pentru a-i trimite magistratului amenda prin intermediul acestora.

Primăria Cătunele a fost însă informată acum că documentele pe care le-a înaintat către Primăria Motru nu au un scris foarte vizibil şi, în consecinţă, subordonaţii lui Ţuilă sunt rugaţi să mai facă odată hârţoagele pe care magistratul oricum nu le va primi, aşa cum a demonstrat-o până acum. Distanţa între cele două localităţi este de câţiva kilometri ce pot fi parcurşi cu maşina în câteva minute, însă corespondenţa pe marginea gardului ilegal durează de săptămâni.

Florinel Ţuilă admite că nu este normal ceea ce se întâmplă, dar el spune că vrea să fie sigur că parcurge toate etapele legale. „Gardul acela este ilegal şi nu va rămâne în picioare, asta este clar. Acum sunt tot felul de şicane din acestea birocratice care ne împiedică să aplicăm amenda, dar am convingerea că în cele din urmă vom da această sancţiune. Este strigător la cer cu atât mai mult cu cât au fost oameni simpli din comună pe care i-am amendat pentru lucruri asemănătoare şi cu care nu am avut astfel de probleme”, afirmă edilul.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: