Mai mulţi bani pentru Spitalul Novaci, după acreditare

Spitalul Novaci a primit mai mulţi bani de la Casa de Asigurări de Sănătate, după acreditare. „Am primit bugetul de la CAS şi avem cu 80.000 de lei mai mult pentru fiecare lună, faţă de anul trecut. Dacă anul trecut am avut câte 440.000 de lei/lună, acum avem circa 520.000 de lei/lună. Avem 133 de paturi contractate cu CAS, la care se adaugă încă 25 de paturi pentru spitalizare de zi”, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Novaci. Banii sunt bineveniţi ţinând cont că echipa de conducere are în plan mai multe investiţii. O prioritate pentru spitalul de la Novaci o constituie achiziţionarea unui Computer Tomograf, însă acest lucru se va realiza din fonduri europene. „Vom da drumul unei licitaţii pentru aparatură medicală. Vrem să facem dotări în toate secţiile. Cel mai important este să achiziţionăm un tomograf. Acest lucru va fi posibil printr-un acord cadru ce presupune fonduri europene de 85% şi o cofinanţare de 15% de la Consiliul Local şi din sponsorizări. Acordul cadru se va desfăşura pe 4 ani şi are o valoare de peste un milion de euro. Vrem ca în această vară să avem tomograful pentru a-l pune în funcţiune până la sfârşitul anului. La ora actuală, bolnavii noştri sunt trimişi la alte spitale pentru a-şi face un tomograf”, a precizat Emil Grigore.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: