Marea „dosariadă“ la partidele politice

Sediile partidelor politice sunt adevărate furnicare în această perioadă. Candidaţi peste candidaţi şi dosare claie peste grămadă. Cu toţii sunt pe ultima sută de metri în privinţa depunerii listelor cu candidaţi la birourile electorale. La sediul USL se aflau toţi reprezentanţii partidelor din alianţă, iar la PP-DD candidaţii se grăbeau să completeze dosarele pentru a putea fi depuse.

La sediul USL, se aflau liderii celor 3 partide care fac parte din uniune, respectiv PSD, PNL şi PC. Cu toţii au dat asigurări că listele vor fi finalizate în termen şi se grăbeau să ajungă la birourile electorale. O undă de nemulţumire a apărut doar pe faţa preşedintelui PC Gorj, Marius Borcan, care s-a ales cu praful de pe tobă. A obţinut un loc 25 pe lista de consilieri judeţeni USL, însă dacă ar fi să judecăm extrem de optimist pentru uniune, locul ar putea deveni eligibil. Cu toate acestea, după o muncă asiduă şi negocieri obositoare listele au fost finalizate sub atenta supraveghere a liderilor liberali Dian Popescu, Claudiu Săftoiu şi a social-democraţilor. Toate dosarele candidaţilor care vor apărea pe buletinele de vot sub sigla USL au fost depuse la sediul PSD, partid care, de altfel, a obţinut tot ce şi-a dorit în această uniune. Şi reprezentanţii mai tânărului partid, PP-DD, munceau continuu, pentru a finaliza listele. Mii de declaraţii şi dosare erau verificate, însă preşedintele formaţiunii, Mihai Prunariu, a declarat că treaba este pe final. ”Se munceşte foarte mult, mai ales, că noi suntem o formaţiune tânără care nu are în spate o logistică bine pusă la punct, însă, cu siguranţă, candidaturile vor fi depuse în termen, iar PP-DD va avea candidaţi în toate localităţile”, a precizat Prunariu. Denisa ŞUŢĂ

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: