Marfă expirată pe rafturile supermarketurilor din Târgu Jiu

Inspectorii sanitar-veterinari şi comisarii de la protecţia consumatorului avertizează cetăţenii că cele mai multe produse neconforme au fost depistate în magazinele mari. Aceştia au confiscat milioane de ouă şi au scos de la vânzare sute de kilograme de peşte şi produse cu termenul de valabilitate expirat.

Supermarketurile şi pieţele din Gorj se află în această perioadă în atenţia organelor de control. Peste 300 de medici şi asistenţi veterinari împreună cu comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj verifică, până la Paşte, produsele vegetale, peştele, carnea şi produsele din carne, ouăle şi vopseaua de ouă, dulciurile şi vinurile. Încă de la primele acţiuni au depistate neregulii în supermarketurile din Târgu Jiu. „Spre surprinderea noastră, cele mai mari neregulii au fost depistate în supermarketuri. Au fost confiscate milioane de ouă şi s-a scos de la comercializare cantitatea de 500 kg de peşte. Toate produsele alimentare vor fi verificate amănunţit începând de la intrarea în judeţ şi la comercializare”, a declarat Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj. La rândul lor comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi proprietarilor supermarketurilor în valoare de 10 mii lei. „Neregulile constate au vizat etichetarea necorespunzătoare a produselor din carne şi produsele expuse la vânzare deşi aveau termenul de valabilitate expirat”, a declarat Mihaela Răducan, comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Inspectorii recomandă cetăţenilor să cumpere carne de miel numai din locuri autorizate şi doar dacă are ştampila de control.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: