Medicii așteaptă verdictul Comisiei de Disciplină

Medicii gorjeni implicați în moartea bebelușilor vor afla azi care este sentința dată de Comisia de Disciplină. Este vorba despre medicii ginecologi Damian Dițescu, Cătălin Tănase și Mădălina Roibu, acuzați de săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu în cazul celor doi bebeluși de la Spitalele din Târgu Cărbunești și Novaci. În prima ședință a Comisiei de Disciplină, susținută săptămâna trecută, au fost audiați medicii, cât și mămicile, iar azi, când membrii completului de judecată se vor întruni pentru a doua oară se va ști verdictul final. Între timp au mai fost solicitate o serie de acte de la cele două spitale, care lipseau din dosare. Sancțiunea propusă de Colegiul Medicilor, respectiv avertisment, se va putea schimba de această dată. ”În momentul în care vor fi gata ei înaintează hotărârea lor și sancțiunea. La Comisia de disciplină se poate schimba sancțiunea ”, a declarat Sanda Mischie, președinta comisiei. (A.A.)

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: