Medicii fug din Spitalul Târgu Jiu, dar caută alte spitale din Gorj

Criza de medici este acută numai în spitalul judeţean din Târgu Jiu, deoarece alte spitale din judeţ au căutare. La Târgu Cărbuneşti sunt aşteptaţi 11 medici rezidenţi, iar spitalul din Bumbeşti Jiu este căutat de medicii tineri. La Novaci nu a plecat nici un medic anul trecut. Asta în timp ce la Târgu Jiu au plecat 14 medici în şase luni, alţi 20 şi-au anunţat intenţia de a pleca şi mai multe cabinete sunt nefuncţionale.

Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești este pe primul loc în ceea ce privește atragerea specialiștilor. Pentru că aici au condiții bune de muncă și aparatură medicală performantă, medicii tineri aleg acest spital pentru a-și desfășura activitatea. Așa se face că anul acesta sunt așteptați 11 rezidenți la Târgu-Cărbunești. În condițiile în care Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a pus lacătul pe cabinetul de Psihiatrie Infantilă din ambulatoriu, la Cărbunești va fi medic pe această specializare. „De la noi nu au plecat medici. La noi au venit anul trecut și continuă să vină. În 2013 ne-a venit un medic la ATI, la Neurologie și Psihiatrie, iar acum așteptăm 11 rezidenți pentru secțiile de Medicină Internă, Dermatologie, Fizioterapie, Oftalmologie, Neurologie, Psihiatrie Infantilă și Psihiatrie”, a precizat Constantin Tîrziu, managerul Spitalului din Târgu-Cărbunești.

Medici din Târgu Jiu prestează la Novaci

Și la Spitalul din Novaci, managerul Eufimia Dumitrescu a reușit să aducă medici noi în 2013 pentru îmbunătățirea actului medical. Interesant este faptul că mai mulți medici de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu lucrează la Novaci în baza unor contracte de prestări servicii. „De la Spitalul Novaci nu a plecat niciun medic în 2013. Au venit mai mulți specialiști. Este vorba de medicul ortoped  Bogdan Niculescu , medicul anestezist care acum are probleme cu legea Alexandru Dinu, care au venit de la Spitalul Cărbunești cu contract de prestări servicii. Tot la fel au venit de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu ortopedul Valentin Dascălu și anestezistul Ion Crețu. Vreau să vă spun că a venit cu contract de muncă în 2013, un medic arab pe Urologie. Este vorba de Kadur Aksan”, a precizat Eufimia Dumitrescu.

Spitalul din Bumbești-Jiu, preferat de medicii tineri

Deși a fost redeschis de aproximativ un an, Spitalul din Bumbești-Jiu a reușit să atragă o serie de medici specialiști tineri care sunt dispuși să lucreze aici. „Anul trecut a venit de la spitalul Vulcan un medic ginecolog arab,  a venit un urolog, un specialist pe medicină internă, avem și un medic pe recuperare neurologică și așteptăm acum patru medici rezidenți la secțiile de Radiologie, ATI, Neurologie și Urologie în ambulatoriu. Vreau să vă spun că am mai avea nevoie de un medic pediatru”, a precizat Aurel Stolojanu, managerul Spitalului din Bumbești-Jiu.

Vizualizări: 716

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: