Microbuz şcolar nou la Polovragi, după 2 ani de aşteptare

Primăria Polovragi se numără printre administraţiile locale care au primit un microbuz şcolar nou din partea ministerului. Adus de doar câteva zile, microbuzul a şi fost pus în funcţiune întrucât cel vechi s-a defectat. De aproximativ doi ani, elevii navetişti din Polovragi se trezesc la primele ore ale dimineţii pentru a putea ajunge la şcoală.

Primăria Polovragi aştepta de doi ani un alt microbuz şcolar. „În urmă cu doi ani, când s-au comasat şcolile de la Racoviţa, Cătunul Rudărie, am solicitat un al doilea microbuz şcolar pentru că avem elevi care la trezesc la ora 5-6 dimineaţa pentru a putea ajunge la ora 8.00 la şcoală. Aveam doar un microbuz care, până la ora 8.00, trebuia să facă 7 curse pentru că avem 210 copii care fac naveta”, a declarat Ştefan Făsuescu, primarul de la Polovragi. Programul elevilor nu s-a schimbat nici în momentul de faţă întrucât microbuzul cel vechi s-a defectat. „Ne costă peste 100 de milioane de lei vechi reparaţia pentru că sunt probleme la motor. În momentul de faţă, folosim microbuzul cel nou pentru că nu avem altă soluţie. Trebuie să-l înscriem şi să mai cerem un post de şofer. Pentru copii lucrurile se vor îmbunătăţi la toamnă că până atunci vom reuşi să-l reparăm pe cel vechi, având două microbuze în funcţiune elevii nu se vor mai trezi la 5-6 dimineaţa”, a mai precizat primarul Făsuescu.       

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: