Mii de pachete alimentare oferite de primăria Rovinari

2500 de pachete cu alimente a pregătit administraţia locală din Rovinari pentru familiile cu probleme financiare din oraş cu ocazia sărbătorilor pascale. Beneficiază de câte un pachet în valoare de 60 de lei familiile care au venituri de până la 530 lei/lună/membru. Primăria Rovinari a început de luni să primească cereri de la cetăţenii care vor să beneficieze de acest sprijin.

Familiile nevoiaşe din Rovinari nu au fost uitate nici anul acesta de autorităţile locale. Pentru a avea tot ce trebuie pe masă de Paşti, administraţia locală le va acorda câte un pachet consistent cu alimente. Constantin Podaru, administratorul public al oraşului Rovinari, a precizat ce vor conţine aceste pachete. „Am aprobat un număr de 2500 de pachete, fiecare în valoare de 60 de lei. Criterile de acordare a acestor pachete au fost aprobate de Consiliul Local, la propunerea domnului primar. Pachetele vor conţine: un carton de ouă, un litru de ulei, un kg de zahăr, un cozonac, o sticlă de suc, un kg de făină şi unul de orez”, a declarat Constantin Podaru, administratorul public al oraşului Rovinari.

Cei care vor să beneficieze de acest sprijin vor trebui să se înscrie la Cantina de Ajutor Social din localitate. Solicitanţii vor trebui să prezinte următoarele acte: copie acte de identitate, copie de acte stare civilă, adeverinţă de venit cu salariul net, cupoane, mandate poştale sau taloane, după caz. Mai trebuie prezentată şi o adeverinţă de la unitatea şcolară în care se va menţiona forma de învăţământ pentru persoanele majore care frecventează cursuri şcolare. 

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: