Miner mort în Cariera Roşiuţa

Sfârşit cumplit pentru un miner de 53 de ani din Padeş, angajat al Carierei Roşiuţa. Trupul său neînsufleţit a fost găsit ieri dimineaţă pe o bandă care transporta cărbune. Nimeni nu are idee ce s-a putut întâmpla, mai ales că bărbatul fusese văzut cu câteva minute înainte şi vorbise cu colegii săi, fără să se plângă de vreo problemă. Mai mult, colegii îl ştiau ca pe o persoană foarte atentă şi nu cred că acesta ar fi putut face vreo greşeală care să îl coste chiar viaţa.

Nenorocirea s-a produs ieri dimineaţă, în zori. Victor Luca tocmai venise de acasă pentru a intra în şut, iar după prezenţa de la ora 6.00 a mers la locul de muncă. Puţin mai târziu, în jurul orei 7.00, utilajele pe care acesta le avea în supraveghere au fost oprite pentru schimbarea unei role, după repornirea acestora fiind făcută macabra descoperire. „Colegii lui l-au văzut ultima dată atunci când s-a dus la banda trei ca să verifice rolele de acolo, utilajul. Era nişte mecanisme ce trebuiau puse în mişcare, dar apoi nu l-a mai văzut nimeni. Este surprinzător ceea ce s-a întâmplat pentru că noi toţi îl ştiam ca o persoană meticuloasă, extrem de atentă, care măsura de şapte ori şi tăia o singură dată”, ne-a precizat liderul sindical Nelu Roşca.

Şeful carierei miniere, Florentin Gheorghescu, spune că alţi colegi de-ai bărbatului mort s-au trezit pe banda de steril cu o pufoaică, haina respectivă neavând ce să caute acolo. Aşa au descoperit că pe bandă se află şi trupul neînsufleţit al lui Luca, bărbatul fiind plimbat aproape doi kilometri prin benzile din carieră. „Circuitul a pornit la câteva minute după ora şapte, inclusiv excavatorul 08 pe care el îl deservea, iar lăcătuşul de pe revir a anunţat că se vede o pufoaică pe bandă, cerând să se oprească circuitul. Au oprit circuitul şi au mers repede să constate ce este. Era un muncitor pe bandă, un coleg de-al nostru care lucra aici de 5 ani şi care venise prin transfer de la cariera Lupoaia, după închiderea acesteia”, a menţionat directorul Gheorghescu.

         Moarte violentă

Bărbatul care lucra de 35 de ani în minerit a avut parte de un sfârşit cumplit. Colegii săi au chemat de urgenţă personalul medical al unităţii, dar nimeni nu-l mai putea readuce la viaţă. „Era deja decedat când am ajuns noi acolo. Nu mai prezenta semne vitale, respiraţie, puls, nimic. Se vedea că era decedat de cel puţin o jumătate de oră. Avea nişte lovituri craniene, care nu ştiu cum s-au produs”, a menţionat medicul Denisa Popescu.

Moartea lui Victor Luca este acum anchetată de poliţişti şi inspectori de muncă, aceştia fiind şi în aşteptarea concluziilor medicilor legişti. Bărbatul decedat avea acasă doi copii majori, familia acestuia urmând să fie ajutată financiar de către Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. În plus, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, unul dintre copii fostului miner va avea posibilitatea să se angajeze la Cariera Roşiuţa în cazul în care va dori acest lucru.

Vizualizări: 169

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: