Minerii de la SNLO vor primi salarii mai mari în decembrie. Vezi de ce!

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) va acorda minerilor diferenţe de salarii care vor compensa oarecum perioada de şomaj tehnic de pe parcursul anului. În fapt, o primă astfel de mărire s-a acordat şi în luna octombrie, calendarul stabilit de SNLO pentru aceste plăţi cuprinzând lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Sindicatele din cadrul USMO susţin că aceste diferenţe de salariu vor fi încasate numai de unităţile care şi-au îndeplinit indicatorii de productivitate şi care bineînţeles au avut zile de întrerupere de activitate.

Sfârşitul de an le aduce ceva bani în plus angajaţilor din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Administraţia a hotărât acordarea unor sume de bani care să completeze perioada de întrerupere de activitate. ”Pe perioada şomajului tehnic, noi am fost plătiţi cu 75%. La Roşiuţa, numărul mediu de zile a fost de 18. Practic sunt nişte calcule ale societăţii în urma cărora s-a stabilit ca să primim între 120 de lei şi 200 de lei la salariu în funcţie de fiecare angajat, bani care se vor da proporţionat pe octombrie, noiembrie şi decembrie”, a declarat Florentin Gheorghescu, directorul carierei Roşiuţa.

Banii se dau dacă sunt fonduri

Reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO) spun că toate unităţile din SNLO care şi-au îndeplinit indicatorii de producţie pot da diferenţe de salarii în luna decembrie. ”Banii se vor da doar dacă sunt rezerve la fondul de salarii şi dacă unităţile şi-au îndeplinit indicatorii de eficienţă şi producţie. În mare, cam toate unităţile şi-au îndeplinit aceşti indicatori având în vedere creşterea cererii de cărbune”, a declarat Gheorghe Etăgan, secretarul general al USMO.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: