Mingote, Stanca, Cardoso şi Chibulcutean rămân la Pandurii

În cazul în care Pandurii vor retrograda, Condescu, spune că va înscrie o echipă în campionatul judeţean iar acolo vor evolua o parte dintre jucătorii care activează acum în Liga I. Într-o astfel de situaţie Pandurii II, care se află pe locul I în Liga a III-a, nu ar mai putea promova şi ar evolua tot în eşalonul trei, o altă formaţie compusă doar din jucători ai primei echipe care nu vor mai face parte din lot, urmând să meargă în Liga  V-a – Campionatul Judeţean Onoare.

„În cazul în care vom retrograda şi din punct de vedere sportiv şi din punct de vedere administrativ, fiind pe un loc care nu ne va permite să rămânem în Liga I dacă unele dintre echipele aflate în faţa noastră nu vor primi licenţa, atunci toţi jucătorii care nu finalizează contractul cu noi vor evolua în liga a V-a, la o echipă pe care o vom înscrie în campionatul judeţean începând din această toamnă şi care se va numi Pandurii III”, a spus astăzi Marin Condescu care are şi patru favoriţi ce nu vor ajunge în Liga a V-a ci vor rămâne să ajute Pandurii la promovare. Condescu a mai precizat că nu există foarte mulţi jucători la final de contract cu Pandurii şi că dacă cei trimişi la campionatul judeţean vor avea oferte să joace la alte echipe vor fi lăsaţi să plece: „La final de contract cu Pandurii este atacantul Milanco Raskovic căruia nu-i prelungim contractul şi Adi Popescu care este deja la echipa a doua”. Preşedintele a mai explicat că niciunul dintre jucătorii care sunt acum la Pandurii şi au contract cu clubul nu au nici o ofertă concretă, oficialul considerând că la cât de slab au jucat  în acest retur nici nu crede că vor fi luaţi de echipe din prima ligă. „Ne-am bucura să aibă oferte pentru că am putea contribui cu aceşti bani care ar veni din transferul lor la regenerarea echipei şi la bugetul cu care vom încerca să revenim începând din sezonul viitor pe prima scenă fotbalistică”, a mai precizat preşedintele clubului.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: